Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tania Popa, Cristian Iacob, Cătălin Moroșanu și Paula Chirilă spun „Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea”. Când începe emisiunea

Luni, 8 ianuarie, Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți pe la noi!, ce va fi difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

de Redactia Observator

la 05.01.2024 , 13:02

Tania Popa, Cristi Iacob, Cătălin Moroșanu și Paula Chirilă sunt primii care vor spune Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea! și care i se alătură lui Nea Mărin în această aventură, unde încearcă să față cu brio provocărilor de săptămâna aceasta, în cele trei ediții consecutive difuzate la Antena 1.

Tania Popa, Cristian Iacob, Cătălin Moroșanu și Paula Chirilă sunt vedetele care fac show în prima ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea”

„Am venit pentru prima dată aici în Jurilovca în 1987, ca să învăţăm jocurile din zonă. Acum e totul schimbat!”, a fost prima impresie a lui Nea Mărin de când a ajuns în locul în care a întâmpinat prima echipă care va spune în acest sezon Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea!. „Sincer, îmi era dor de nea Mărin! El are intenţii bune, chiar dacă uneori îl mai apucă <<spumele>>”, a dezvăluit amuzată Paula Chirilă, completând: „Îmi şi place să îl zgândăr! I-am prins cumva <şpilul>!”.

Articolul continuă după reclamă

Iar dacă Paula şi Tania i s-au mai alăturat lui Nea Mărin în demersul lui, în ultimii ani, pentru Cristi şi Cătălin revederea a fost una după o perioadă îndelungată: „De ani de zile n-au mai fost la mine! M-am bucurat tare să îi revăd!”, a dezvăluit Nea Mărin, în vreme ce Cătălin Moroşanu a completat: „Mi-a fost dor de el. Eu am fost prezent de la prima emisie a lui, de la Măgura, şi avem o legătură emoţională. De acolo chiar pot spune că a început ascensiunea mea. Pentru mine el are o însemnătate importantă. Faptul că revin e o mare bucurie!”.

La rândul lui, Cristi Iacob a completat: „Nea Mărine, nu ştii ce te-a lovit! Uită-te la noi! Suntem patru moldoveni!”. „N-ai nicio şansă în faţa a patru moldoveni!”, a completat şi Tania.

Cum se vor descurca vedetele atunci când vine vorba despre sortarea stufului din Deltă, dar și într-ale renovării caselor din chirpici, sub stricta supraveghere a lui Nea Mărin, telespectatorii pot afla luni, marți și miercuri, de la 20:30, urmărind Poftiţi pe la noi: Poftiţi în Dobrogea!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Media » Tania Popa, Cristian Iacob, Cătălin Moroșanu și Paula Chirilă spun „Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea”. Când începe emisiunea