Pelicula "Ana, mon amour", printre favorite la câştigarea trofeului la Festivalul de Film de la Berlin
Speranţe mari pentru români la unul dintre cele mai importante festivaluri cinematografice din lume! Filmul "Ana, mon amour", regizat de Călin Peter Netzer, este una dintre peliculele favorite în competiţia oficială a Berlinalei.
Speranţe mari pentru români la unul dintre cele mai importante festivaluri cinematografice din lume! Filmul "Ana, mon amour", regizat de Călin Peter Netzer, este una dintre peliculele favorite în competiţia oficială a Berlinalei.
”Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.
Rolurile principale sunt interpretate de Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti. Cunoscută publicului pentru rolurile sale din ”Amintiri din epoca de Aur-2“ şi din serialele de televiziune ”Cu un pas inainte" şi ”O săptămână nebună“, actriţa Diana Cavallioti se află la prima sa colaborare cu regizorul Călin Peter Netzer.
Revelaţia acestui film este Mircea Postelnicu, care odată cu prestaţia sa din filmul ”Ana, mon amour“ marchează primul său rol principal într-un lungmetraj, după ce a jucat în piese de teatru precum ”Biloxi Blues“ (regia Iarina Demian), ”One nite stand“ (regia Dan Vasile), ”Revanşa“ (regia Vlad Cristache) şi ”Cum vă place“ (regia Vlad Cristache).
Regizorul Călin Peter Netzer a mai câştigat în 2013 principalul trofeu atribuit la Berlin, Ursul de Aur, cu pelicula „Poziţia copilului”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰