Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Regina Elisabeta a II-a, prima dată la Săptămâna Modei de la Londra. Colecţia preferată are căşti de biciclişti şi rochii din piele cu dresuri plasă (Video)

Vizită surpriză la Săptămâna Modei de la Londra! Regina Elisabeta a II-a a mers pentru prima dată la o prezentare de modă din cadrul evenimentului.

de Redactia Observator

la 21.02.2018 , 10:34

Vizită surpriză la Săptămâna Modei de la Londra! Regina Elisabeta a II-a a mers pentru prima dată la o prezentare de modă la evenimentul care dă tendinţele anului în materie de vestimentaţie. Suverana a înmânat şi un premiu care-i va purta de-acum înainte numele.

Regina Elisabeta a Marii Britanii şi redactorul-şef al revistei americane Vogue, Anna Wintour, au stat alături, în primul rând, la prezentarea de modă a designerului Richard Quinn, fiind prima vizită a suveranei la Săptămâna Modei de la Londra, informează AFP.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Regina a urmărit prezentarea tânărului creator britanic Richard Quinn, pe care l-a premiat cu "Elizabeth II Fashion Award", recompensă ce va fi acordată anual unei tinere speranţe din domeniu.

"Ca un omagiu adus industriei şi ca moştenire a mea pentru toţi cei care au contribuit în moda britanică, aş vrea să prezint acest premiu pentru tinere talente", a spus Regina.

Îmbrăcată într-o jachetă de culoarea albastru deschis, suverana a părut surprinsă de colecţia lui Quinn, care includea combinaţii îndrăzneţe de haine largi cu elemente luminoase, căşti de biciclist şi rochii din piele cu dresuri plasă.

"De la tweedul din Hebrides la dantela din Nottingham şi desigur strada Carnaby, cunoscută pentru shopping, industria noastră de modă a devenit celebră pentru meşteşugul remarcabil de mulţi ani şi continuă să producă textile şi croieli de mare clasă", a adăugat ea. 

Quinn a descris momentul ca "puţin suprarealist", adăugând că şi-ar dori să o îmbrace pe viitoarea membră a familiei regale Meghan Markle, care se va căsători cu prinţul Henry în luna mai. 

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri Mondene » Regina Elisabeta a II-a, prima dată la Săptămâna Modei de la Londra. Colecţia preferată are căşti de biciclişti şi rochii din piele cu dresuri plasă (Video)