Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Improvizațiile și Salvarea care are nevoie de salvare

de Diana Speretoiu

la 18.03.2021 , 16:49

Diana Speretoiu Diana Speretoiu

În România lui „merge și-așa”, nu doar pacienții au nevoie de salvare, ci și Salvarea, întregul sistem sanitar. Începem să ne convingem de asta cu fiecare zi. După un an de pandemie, medicii și asistenții au ajuns să fie trimiși în misiuni contra-cronometru cu salvări nesigure și aparatură medicală neverificată ori defectă, cu improvizații, cabluri rupte sau lipite cu scotch.

Cel puțin, în Gorj, cam așa stau lucrurile. Nu o spun eu, ci Corpul de Control al prefectului, care a făcut verificări la Serviciul Județean de Ambulanță și a enumerat, negru pe alb, toate problemele pe care le-a descoperit. Deloc puține și deloc de ignorat. La o singură salvare, un ventilator, adică acel aparat de care atârnă viața multor pacienți, figura ca defect. Și nu o dată. În trei luni, a dat 100 de alerte de avertizare. I-a păsat cuiva, s-a făcut ceva? Vor afla cei care au preluat ancheta.

Cablul de alimentare era rupt și lipit cu bandă izolatoare. Iar asta a dus la un scurtcircuit. Scurtcircuitul a făcut ca, într-o misiune la limită, ventilatorul la care era conectat un pacient infectat cu Sars-Cov2 și în stare gravă, să se oprească, la jumătatea drumului spre spitalul unde trebuia să ajungă. Ambulanța s-a oprit la un alt spital, unde bărbatul a fost conectat la un alt ventilator, dar, după două ore, avea să moară. Va plăti cineva? Ne vor spune, într-un final, Poliția și procurorii.

Articolul continuă după reclamă

Știm sigur că a fost tragedia care a declanșat controalele la Ambulanță. O tragedie care a lăsat multe necunoscute și întrebări pentru care anchetatorii trebuie să găsească acum răspunsuri. Unele voci exclud legătura între defecțiunea salvării și moartea omului. Dar dacă nu a fost așa? Altele se bucură că aparatura defectă, care nu a mai fost verificată de luni de zile, n-a pus în pericol nicio viață până acum. Dar dacă n-ar fi fost așa? Cine își asumă când improvizațiile devin fatale? Nu ne erau de ajuns salvatorii epuizați deja? Acum trebuie să ne rugăm să nu ajungă la noi sau la cineva drag o astfel de salvare pentru că și Salvarea, iată, are nevoie să fie salvată!

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Opinii » Improvizațiile și Salvarea care are nevoie de salvare