În numele speranței. Ana Zenovie, mărturie din lumea falșilor vindecători: "Escrocii adulmecă disperarea"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Medicul de la clinica lui Becali e dat afară. Își strânge lucrurile din cabinetul în care, până săptămâna trecută, le spunea femeilor bolnave de cancer să nu creadă în tratamentul recomandat de oncolog. În buzunar încă are o parafă adevărată. În urma lui rămâne o întrebare pe care nimeni nu vrea s-o rostească tare: câți mai trăiesc?
Nu știm.
În România, oamenii care mor după ce au fost convinși să-și abandoneze tratamentul nu apar într-o statistică separată. Un om care moare de cancer intră în statistica mortalității. Nu există însă o rubrică pentru timpul pierdut înainte de moarte. Pentru tratamentul amânat. Pentru decizia luată după ce cineva i-a spus că medicina nu este răspunsul.
Și totuși, se întâmplă.
Un bolnav de cancer moare în România la fiecare unsprezece minute. Unii, pentru că boala a fost mai rapidă. Pentru alții, timpul pierdut poate conta enorm.
Un bolnav român poate aștepta peste o mie de zile pentru ca un tratament inovator să ajungă efectiv la el.
Doi din zece bolnavi de cancer aleg, la un moment dat, altceva.
Am vrut să văd ce înseamnă acest "altceva".
Așa că mi-am inventat o mamă bolnavă de cancer.
Am intrat pe grupurile în care bolnavii își caută o scăpare. Din recomandare în recomandare, am ajuns la zeci de așa-numiți "oncoterapeuți". Unii sunt medici de alte specialități. Alții nu au nicio pregătire medicală.
M-am dus la ei, pe rând, cu o cameră ascunsă în geantă.
Le-am ascultat promisiunile. Le-am văzut prețurile. Le-am filmat metodele.
Nu scriu editorialul ăsta ca să vă spun cine sunt vinovații. Îi știți deja.
Îl scriu pentru că, după săptămânile astea, am înțeles ceva ce nu mai pot uita:
cea mai crudă formă de a face rău nu este întotdeauna cuțitul.
Uneori este speranța falsă.
Cuțitul te rănește o dată. Speranța falsă te poate ține captiv într-o așteptare care costă timp. Te poate face să amâni, să renunți, să mai încerci "încă ceva", în timp ce tu îi mulțumești celui care îți spune că te poate salva.
Frica te face copil la loc.
Și cineva a învățat să facă bani din copilul acela speriat din noi.
Așa că nu, nu vă cer să vă revoltați pe escroci. E prea ușor. Escrocii vor exista întotdeauna. Apar acolo unde adulmecă disperare, ca muștele.
Vă cer să vă uitați la golul care i-a lăsat să înflorească. La sistemul în care un pacient speriat poate ajunge să creadă mai repede o promisiune de pe internet decât un medic.
Și la ministrul care ridică din umeri.
Un medic a fost dat afară. Bine că a fost.
Dar el a căzut pentru că l-a văzut o țară întreagă la Observator.
Și mă gândesc că, dacă tot ce am făcut eu în săptămânile astea va face ca măcar un singur om să nu mai piardă timpul, să meargă la medic, să nu blesteme biopsiile și mamografiile, atunci a meritat.
Fiecare secundă a meritat. Pentru că o lună, pentru voi și pentru mine, e o pagină de calendar. Pentru un om bolnav de cancer, luna aceea poate fi totul.
Poate fi diferența dintre a-și vedea copilul crescând și a nu apuca. Dintre a mai prinde un Crăciun. Dintre încă o vară și ultima vară.
Iar timpul acela nu este al nimănui ca să-l vândă. Nici măcar în numele speranței.
