Nu deranjați boierul

Astăzi, o vom numi simplu "eleva noastră". În spatele acestui gol ați rămas dumneavoastră, domnule Dimian, alături de o armată de funcționari surzi.

Despre dumneavoastră, domnule ministru Mihai Dimian, vom vorbi. Cu nume, prenume și funcție. Pentru că funcția dumneavoastră nu are dreptul la anonimat și nici la ecrane stinse atunci când un copil plânge la un metru distanță. Un copil vorbește despre un sistem care îl strivește, iar șeful sistemului explică liniștit că nu era vorba despre el. Ca și cum un incendiu într-un spital nu îl privește pe ministrul Sănătății pentru că focul era într-un salon, nu în biroul lui.

Asta e drama profundă a educației românești: nu lipsa banilor, nu programa, nu examenele. Ci absența umană totală a celor care o conduc. 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcționali conform ultimelor teste PISA. Acești copii citesc un text, dar nu înțeleg absolut nimic din el. Cam cum citiți dumneavoastră mesajele de pe WhatsApp în timp ce în sală se vorbește despre destine.

România, ţara în care elevii rămân în decor

Locul 1 în Uniunea Europeană la abandon școlar. Datele Eurostat arată o rată de părăsire timpurie a școlii de 16,8%. În timp ce Europa scade sub 9%, România pompează miliarde de lei în strategii cu impact zero, iar în Sud-Estul țării, abandonul explodează la un înfiorător 26%. Adică un sfert dintre copii nu apucă să termine gimnaziul.

România are miniștri care aud elevii doar când devin virali. În rest, copiii sunt grafice, statistici, procente de promovare și decor pentru conferințe de presă. Iar când unul dintre ei are curajul să spună adevărul în față, sistemul reacționează exact cum știe mai bine: absent. Ar trebui proiectată pe toate zidurile Ministerului Educației imaginea asta: un copil care vorbește despre anxietate, presiune și neputință, iar ministrul Educației stă cu ochii în telefon.

Imaginea care spune mai mult decât orice strategie

Nicio strategie națională, niciun powerpoint despre "România Educată" nu explică mai bine starea învățământului românesc decât acel gest. Iar partea cea mai revoltătoare este că ministrul nici măcar nu a înțeles de ce lumea a explodat. A venit imediat explicația oficială, acel parfum birocratic de nesimțire împachetată în cuvinte calme: era obosit, lucra de la două dimineața, primea mesaje importante. Magnific.

În țara asta, unul din patru tineri între 18 și 24 de ani nu este nici la școală, nici la muncă, nici în formare profesională.  Adevărul e că sistemul educațional românesc nu mai produce educație de mult. Produce anxietate, meditații, copii epuizați la 13 ani. Produce olimpici pentru export și analfabetism funcțional pentru restul.

Ăsta e marele "model românesc": câțiva copii geniali scoși în față ca trofee și milioane lăsați să se descurce singuri într-o școală care îi face să urască învățarea înainte să termine gimnaziul. Se vede în tot: în profesorii umiliți și prost pregătiți pedagogic, în părinții transformați în sponsori ai școlii, în elevii care învață comentarii pe dinafară.

Elevii nu cer milă, cer să fie ascultaţi

Uneori realitatea scrie satire atât de bune. Gestul final, donația salariului către un așezământ de copii, trebuia probabil să închidă frumos povestea. Să lase impresia de noblețe. Dar elevii acestei țări nu cer milă. Cer atenție. Cer profesori care să nu îi umilească, un sistem care să nu îi transforme în pacienți înainte să devină adulți.

Și mai cer ceva: să existe măcar un adult în încăpere care să îi privească în ochi când vorbesc. Atât.

Iar poate cel mai trist lucru nu este că ministrul stătea pe telefon. Ci că milioane de români au privit scena și au recunoscut imediat imaginea. Pentru că au mai văzut-o.

În școli, în instituții, în familii. În toată cultura asta administrativă în care copiii vorbesc și adulții mimează atenția.

Restul e liniște. Și notificări. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Înapoi la Homepage