Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A fost adoptat singurul amendament depus de PNL la bugetul pe 2024. Spiritele s-au mai calmat în Parlament, după circul cât Casa Poporului

La final de an, politicienii au dovedit că mai au loc să coboare nivelul discursului în parlament. În timpul dezbaterilor bugetului de anul viitor, plenul a arătat mai rău decât o peluză cu ultraşi. Aproape că nu a fost o formaţiune politică să nu fi fost implicată într-un fel sau altul în circul din Casa Poporului. 

de Marius Gîrlaşiu

la 20.12.2023 , 14:13

Spiritele s-au mai calmat, iar atmosfera este ceva mai liniștită față de scenele violente care au avut loc marți seară în plenul Parlamentului. Însă, George Simion și aleșii din grupul AUR au ocupat din nou tribuna.

De mai bine de trei ore au loc dezbateri pe tema amendamentelor depuse la Legea bugetului pentru 2024. În ședința de astăzi a fost adoptat amendamentul depus de PNL, prin care actuala Coaliție de Guvernare garantează că în 2024 nu vor fi introduse taxe și impozite noi, și nici nu vor crește taxele și impozitele deja existente. 

În timpul dezbaterilor au existat critici din partea Opoziției. Aleșii din grupul UDMR au criticat guvernul condus de Marcel Ciolacu pentru faptul că "se pregătește să confiște o parte din banii care până acum erau colectați la bugetele locale". Mai exact, este vorba despre celebrul articol din Ordonanța "Trenuleț" prin care Guvernul va încasa o parte din impozitul pe venit, fonduri care până acum erau colectate în bugetele locale. Va fi vorba de un impact total de 12 miliarde de lei, adică 2,4 miliarde de euro.

Vezi și

Consiliul Fiscal susține că, anul viitor, vom avea un deficit bugetar de 6,4% din PIB, nu de 5% așa cum estimează Guvernul în proiectul Legii bugetului. De asemenea, Consiliul Fiscal atrage atenția în privința majorărilor care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie. Vor crește cheltuielile statului cu aparatul bugetar, cu 15 miliarde de lei, susține Consiliul Fiscal față de 2023.

În schimb, Marcel Ciolacu a dat asigurări că există fonduri pentru toate majorările promise și Guvernul va respecta la virgulă promisiunile făcute profesorilor. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Întrebarea zilei
Luaţi vitamine doar după ce consultaţi un medic?
Observator » Ştiri politice » A fost adoptat singurul amendament depus de PNL la bugetul pe 2024. Spiritele s-au mai calmat în Parlament, după circul cât Casa Poporului