Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anisie, reacţie după ce Ludovic Orban l-a atacat pe Klaus Iohannis: "Poate aţi uitat cine v-a sprijinit pentru a ajunge premier"

Fostul ministru al Educaţiei, Monica Anisie, i-a transmis preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, să nu uite cine l-a sprijinit pentru a ajunge premier, menţionând că ruperea coaliţiei imputată lui Florin Cîţu este rezultatul negocierii dezastruoase a lui Ludovic Orban, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 11.09.2021 , 21:08

Anisie, reacţie după ce Ludovic Orban l-a atacat pe Klaus Iohannis: "Poate aţi uitat cine v-a sprijinit pentru a ajunge premier" - Hepta

Anisie a postat pe pagina sa de Facebook că este dezolant atacul liderului PNL Ludovic Orban la preşedintele Klaus Iohannis. “Poate aţi uitat, domnule Orban, cine v-a sprijinit pentru a ajunge premier, poate aţi uitat rezultatul alegerilor din decembrie 2020, atunci când, în calitate de preşedinte PNL, asiguraţi (cam cum o faceţi şi astăzi) pe toată lumea de marele succes ce va să ne lovească?! Numai că garantul unităţii, garantul triumfului, garantul democraţiei din PNL, toate acestea  nu au  fost şi garantul demisiei dumneavoastră de onoare... Şi în acel moment, preşedintele căruia azi Ludovic Orban consideră că el şi partidul nu-i datorează nimic, l-a sprijinit total, respectându-l şi oferindu-i o nouă şansă prin mandatarea negocierii Guvernului de coaliţie!”, a transmis Monica Anisie.

Ea a menţionat că ruperea coaliţiei este rezultatul negocierii dezastruoase a lui Ludovic Orban. “În criza acestor zile, preşedintele PNL are un rol major! Ruperea coaliţiei imputată premierului Cîţu este, de fapt, rezultatul  negocierii dezastruoase a lui Orban. Un premier în funcţie nu ar putea permite niciodată oricărui ministru ca activitatea Guvernului să fie sabotată din considerente politice. În urma negocierilor prin care Ludovic Orban şi-a asigurat fotoliul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, partenerul nostru de coaliţie a fost cadorisit nesperat cu portofolii şi domenii importante. Mai departe, în cele opt luni de guvernare, anumiţi miniştri USR s-au manifestat ca şi cum ei ar fi fost câştigătorii alegerilor şi conducătorii de drept ai Guvernului”, a explicat fostul ministru al Educaţiei.

Monica Anisie consideră acţiunile premierului au vizat apărarea demnităţii PNL şi îndeplinirea programului de guvernare agreat. “Acţiunile prim-ministrului Cîţu nu au vizat decât îndeplinirea corectă a sarcinilor asumate de fiecare membru al Coaliţiei, apărarea demnităţii Partidului Naţional Liberal şi îndeplinirea programului de guvernare agreat. Un preşedinte de partid are datoria de a interveni atunci când lucrurile scapă de sub control sau atunci când partenerii de coaliţie îşi depăşesc atât atribuţiile, cât şi raportul relaţiilor de putere stabilit de rezultatul alegerilor. Şi are puterea să facă asta chiar şi în detrimentul unei lezări a propriei imagini”, a mai afirmat Monica Anisie.

Articolul continuă după reclamă

Ea a precizat că Florin Cîţu nu şi-a vândut partidul pentru o funcţie. “Premierul Florin Cîţu a demonstrat că are toate aceste atribute pentru a fi un bun preşedinte PNL. Florin Cîţu nu a negociat şi <<naturalizat>> membri PSD pentru propriile interese. Premierul României nu şi-a vândut partidul pentru o funcţie, el nu s-ar alia la primul hop cu partenerii conjuncturali ai AUR, dimpotrivă, viitorul preşedinte al PNL alege să nu dezerteze, ci să rămână în fruntea acelui Guvern care a promis să-şi respecte alegătorii şi să contribuie la dezvoltarea României, Guvernul românilor!”, a mai declarat Anisie.

Pe acelaşi subiect

Fostul ministru al Educaţiei a precizat în finalul mesajului său că liberalii câştigă prin ei înşişi, nu prin orice mijloace.   “Când spuneţi că <<PNL nu datorează nimic preşedintelui Iohannis, ci dimpotrivă...>> la ce vă referiţi, domnule Orban?  Atunci când preşedintele românilor ne reprezintă cu mândrie oriunde în lume, v-o fi dator dumneavoastră? Când în unele momente, actualul preşedinte PNL în deliru-i se confundă cu marele Brătianu, încercând să ne sugereze unele asemănări de destin, n-ar trebui să uite că cel din urmă nu şi-a sacrificat niciodată partidul pentru sine. Şi nu ar trebui să uite că noi, liberalii, câştigăm prin noi înşine, nu prin orice mijloace şi fără scrupule! Noi toţi îi datorăm lui Klaus Iohannis cine suntem azi, domnule Orban, niciodată invers!!!”, a precizat Anisie.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, vineri seară, în judeţul Dâmboviţa, că Partidul Naţional Liberal nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis, dimpotrivă. ”Eu cred că Partidul Naţional Liberal nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis, dimpotrivă. Eu am convingerea că preşedintele PNL trebuie să fie ales de membrii PNL, cu mintea lor, cu gândirea lor şi cu sufletul lor. Eu cred că preşedintele PNL trebuie să fie îndatorat şi legitimitatea lui să se bazeze doar pe votul dumneavoastă, marea oaste a Partidului Naţional Liberal”, le-a transmis, vineri seară, Ludovic Orban liberalilor din judeţul Dâmboviţa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Anisie, reacţie după ce Ludovic Orban l-a atacat pe Klaus Iohannis: "Poate aţi uitat cine v-a sprijinit pentru a ajunge premier"