Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cătălin Drulă: "Bufonul de la Agricultură, Nea Petrică, nu a fost în stare să negocieze mai mulţi bani pentru fermierii noştri"

Fermierii români au ajuns la capătul răbdării. Mii de agricultori din toată ţara şi-au scos tractoarele în stradă şi au blocat mai multe vămi, nemulţumiţi de despăgubirile mici primite de la Uniunea Europeană. În Mureş, mitingul a degenerat după ce forţele de ordine au încercat să-i blocheze pe protestatari. Liderul USR Cătălin Drulă solicită demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea: Le-a făcut destul rău fermierilor!

de Redactia Observator

la 07.04.2023 , 17:16

Cătălin Drulă: "Bufonul de la Agricultură, Nea Petrică, nu a fost în stare să negocieze mai mulţi bani pentru fermierii noştri" Petre Daea - Inquam Photos / George Călin

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îi solicită liderului PSD, Marcel Ciolacu, să-l retragă pe Petre Daea din fruntea Ministerului Agriculturii, având în vedere "eşecul răsunător în negocierile de la Bruxelles pe tema despăgubirilor acordate de Comisia Europeană fermierilor români".

"Fermierii protestează în toată ţara. Bufonul de la Agricultură, Nea Petrică, nu a fost în stare să negocieze cu Comisia Europeană mai mulţi bani pentru fermierii noştri. Cu toate astea, PSD şi PNL îl ţin în funcţie. Îl ţin în funcţie pentru că răspunde la comenzile unor baroni cu afaceri în agricultură, cum este chiar secretarul general al PSD, Paul Stănescu. Îl ţin în funcţie pentru că unica calitate a bufonului este să angajeze oamenii ceruţi de PSD şi PNL prin minister. 10,5 milioane de euro. Atât a putut negocia Petre Daea. S-a dus la Bruxelles cu un dosar incomplet, cu date eronate. Credea că merge ca în România, ca în şedinţele de partid la PSD", a declarat Cătălin Drulă, conform unui comunicat al USR transmis vineri.

România a obţinut 10,5 milioane de euro de la Comisia Europeană, în timp ce Bulgaria a obţinut 16,7 milioane de euro, iar Polonia, aproape 30 milioane de euro, a arătat Drulă. "O ruşine. E momentul ca Marcel Ciolacu să îl demită pe Petre Daea! Le-a făcut destul rău fermierilor", a spus Cătălin Drulă.

Articolul continuă după reclamă

USR susţine că Petre Daea este "cel mai slab ministru al Agriculturii din ultimii 30 de ani", iar acesta "trebuie să plece acasă". "În loc să se ocupe de problemele fermierilor şi de proiectele pe fonduri europene care pot ajuta agricultura românească, Daea a avut ca prioritate popularea ministerului şi a agenţiilor din subordine cu fii, fiice, soţii, rude şi prieteni ai diverşilor politicieni", transmite USR.

Fermierii au organizat, vineri, proteste în mai multe judeţe şi în Capitală, nemulţumiţi de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar românesc, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri politice » Cătălin Drulă: "Bufonul de la Agricultură, Nea Petrică, nu a fost în stare să negocieze mai mulţi bani pentru fermierii noştri"