Observator » Ştiri politice » Bolojan a aflat că Nicușor Dan îl va desemna pe Siegfried Mureșan cu 30 de minute înainte de anunţ

Bolojan a aflat că Nicușor Dan îl va desemna pe Siegfried Mureșan cu 30 de minute înainte de anunţ

Editor Bianca Iacob | Timp citire: 2 minute
Publicat la 18.09.2026, 13:36 | Modificat la 18.09.2026, 14:25

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a spus că a aflat că președintele Nicușor Dan îl va desemna pe Siegfried Mureșan cu 30 de minute înainte de anunț.

Despre programul de guvernare, Bolojan a spus că PNL nu va susţine programe care nu se bazează pe realităţi şi nu pot fi acoperite de situaţia economică din ţara noastră.

Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă comună, alături de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, liderul USR, Dominic Fritz, și liderul UDMR, Barna Tanczos.

"Am aflat ieri, înainte cu aproximativ 30 de minute, prin informația pe care mi-a comunicat-o domnul Siegfried Mureșan despre intenția președintelui României de a-l nominaliza în această poziție.

Articolul continuă după reclamă

Chiar dacă această nominalizare s-a făcut cu aproape trei luni de zile întârziere, responsabilitatea pe care o avem este la fel de valabilă și acum, și astăzi în a încerca, din posibilitățile pe care le avem, în funcție de ponderea noastră electorală, să formăm un guvern și Partidul Național Liberal va trata cu responsabilitate această situație.

Așa cum a precizat domnul Mureșan în zilele următoare, prin experții noștri din ministere, prin colegii de partid, vom furniza toate datele necesare, în așa fel încât viziunea pe care dânsul o are să se bazeze pe date corecte legate de situația țării.

Nu vom veni cu programe și nu vom susține programe care nu se bazează pe realități, care creează așteptări care nu pot fi acoperite de situația noastră economică. 

Pe acelaşi subiect

Și, așa cum am spus și la declarațiile pe care le-am făcut după consultări, indiferent cine va fi nominalizat și ales și desemnat premierul României, problemele vor fi aceleași.

Sunt problemele care țin de păstrarea echilibrelor financiare și avem o evaluare care va fi în perioada imediat următoare. 

Sunt probleme care țin de funcționarea statului și a serviciilor publice principale, de pregătire a bugetului pentru anul următor și de crearea condițiilor pentru relansarea economiei românești.

Asta înseamnă un guvern care propune măsuri corecte, un guvern care ține cont de interesele noastre, de situația internațională în care suntem, de constrângerile economice, de crizele pe care le avem și care vine cu soluții pentru România. 

Asta vom face în zilele următoare și vom participa la negocierile care vor începe în zilele următoare", a declarat Ilie Bolojan.