Bolojan anunţă deblocarea lucrărilor la "Marius Nasta". Noul centru pentru tuberculoză, finanţat prin PNRR
Lucrările la noul Centru de Diagnostic şi Tratament al Tuberculozei de la Institutul "Marius Nasta" din Bucureşti ar urma să fie reluate, după ce Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Premierul interimar Ilie Bolojan spune că decizia permite plata restanţelor către constructor şi includerea soluţiilor tehnice necesare pentru noua secţie ATI şi laboratorul de bronhoscopie. Investiţia are o valoare totală de 640 de milioane de lei şi este finanţată prin PNRR şi de la bugetul de stat.
Potrivit unui mesaj postat de premierul interimar Ilie Bolojan pe contul său de Facebook, reaprobarea a fost necesară pentru a asigura soluţiile tehnice şi de finanţare pentru noua secţie de terapie intensivă şi pentru laboratorul de bronhoscopie.
"Am deblocat astăzi lucrările la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, unul dintre spitalele aflate pe lista proiectelor finanțate din fonduri europene prin PNRR. Am reaprobat în ședința de Guvern indicatorii tehnico-economici, astfel încât constructorul să își poată încasa plățile restante și lucrările să fie reluate în condiții normale, după ce activitatea din șantier a fost întreruptă în ultimele luni din cauza întârzierilor la plată", a scris Ilie Bolojan pe Facebook.
"Proiectul de la "Marius Nasta" presupune modernizarea și extinderea infrastructurii medicale prin realizarea unui nou centru de diagnostic și tratament al tuberculozei, cu săli moderne de operație, unități de terapie intensivă și facilități pentru intervenții multidisciplinare. De asemenea, au fost incluse soluțiile tehnice necesare pentru noua secție ATI și pentru laboratorul de bronhoscopie, investiții importante pentru creșterea capacității de diagnostic și tratament", a precizat premierul.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 640 de milioane de lei, dintre care aproximativ 391 de milioane de lei reprezintă lucrări rămase de executat. Finanţarea este asigurată prin PNRR şi de la bugetul de stat, a transmis premierul.
Şeful Guvernului a subliniat că derularea proiectelor incluse în PNRR rămâne o prioritate, în condiţiile în care România are nevoie de spitale moderne şi de investiţii majore în sistemul de sănătate. Potrivit premierului, aceste proiecte trebuie finalizate.
