Observator » Ştiri politice » Bolojan propune guvern de armistiţiu cu Alexandru Nazare premier. A observat o "schimbare de ton" la Grindeanu

Video Bolojan propune guvern de armistiţiu cu Alexandru Nazare premier. A observat o "schimbare de ton" la Grindeanu

Marius Gîrlaşiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.07.2026, 19:23 | Modificat la 02.07.2026, 20:10

Războiul politic continuă pentru a treia lună. Ilie Bolojan vine cu o nouă propunere: guvern de armistiţiu pentru o perioadă limitată. Este răspunsul liderului PNL, după ce Sorin Grindeanu a anunţat că ar fi de acord cu rocada unor Guverne minoritare, dar a cerut ca PSD să fie primul la putere. Surse politice spun că, în cazul unui Guvern de armistiţiu, premierul nu va fi nici Sorin Grindeanu, nici Siegfried Mureşan.

Un Guvern de armistiţiu, cu durată de viaţă limitată - este varianta pe care merge premierul interimar Ilie Bolojan pentru deblocarea crizei politice. Surse Observator spun că, în acest caz, premierul propus ar putea fi Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor în Cabinetul Bolojan. "E greu de presupus că un Guvern în care se reface din nou Coaliția mai poate funcționa în această perioadă. Și atunci nu pot fi decât guverne minoritare sau o formă de Guverne de tip armistițiu cu durată cât se poate de clară pentru a ieși din blocajul legat de absorbția de fonduri europene", a declarat Ilie Bolojan, premier interimar.

Bolojan ar putea rămâne premier interimar până în luna septembrie

Prins la mijloc în războiul dintre partide, după două propuneri eşuate, preşedintele cere o soluţie de compromis. "Aștept o flexibilizare a pozițiilor lor. Ea s-a produs într-o oarecare măsură, ca să fim corecți, dar nu destul ca să avem o majoritate", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României. Ideea unui armistiţiu politic a apărut după negocieri informale între liderii partidelor. Altfel, Sorin Grindeanu a anunţat că ar fi de acord cu o rocadă la guvernare. Doar dacă PSD ar fi primul la putere, iar el ar ocupa pozitia de premier.

Articolul continuă după reclamă

"Are o schimbare de ton acuma. Data trecută când am discutat, acum câteva zile a afirmat că nu acceptă decât o susținere din partea partidelor de dreapta pt un premier PSD în persoana dânsului ceea ce a blocat discuțiile. Acum înțeleg că e de acord cu o propunere de Guverne succesive", a declarat Ilie Bolojan, premier interimar. Parlamentul ar putea fi convocat în sesiune extraordinară spre finalul lunii iulie pentru a adopta ultimele reforme asumate în PNRR. Dacă liderii politici vor ajunge la un acord, tot atunci ar putea fi instalat si viitorul Guvern. Altfel, Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar până în luna septembrie, la începutul sesiunii de toamnă.