Certificatul verde la locul de muncă, respins în Senat: Nu a avut suficiente voturi. Legea merge în Camera Deputaților, for decizional
Proiectul de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă a fost respins în Senat, unde PSD şi AUR au votat împotrivă. Avea nevoie de 69 de voturi. Legea urmează să ajungă în procedură de urgență la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Este posibil să sufere modificări faţă de forma iniţială.
UPDATE: Certificatul verde ar putea deveni biletul nostru de intrare la locul de muncă. Deşi proiectul de lege nu a trecut de Senat va merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional. Însă înainte va trece din nou prin comisiile de specialitate unde este posibil să sufere modificări faţă de forma iniţială.
Senatul a respins azi obligativitatea certificatului verde la locul de muncă cu 67 de voturi „pentru”, 60 „împotrivă” și 2 abțineri. Avea nevoie 69 de voturi, adică cu două în plus: Alexandru Nazare şi George Scarlat de la PNL s-au abţinut.
Legea care introduce obligativitatea certificatului verde la locul de muncă la stat şi la firmele private unde lucrează simultan peste 50 de persoane, urmează să ajungă în procedură de urgență la Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat după ce a aflat că proiectul privind introducerea certificatului verde a fost respins la Senat că parlamentarii liberali se vor mobiliza săptămâna viitoare la Camera Deputaților. „Vom continua la Camera Deputaților, este un proiect important care trebuie adoptat, care ajută România să treacă peste acest moment. Vom avea grijă la Camera Deputaților ca toți parlamentarii să fie prezenți”, a declarat Florin Cîțu.
- Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi...
- Sute de persoane, cercetate pentru falsificarea de certificate verzi și teste COVID, ar putea ajunge după gratii....
- Un cardiolog reclamă grupurile online unde se vând certificate verzi false: ''Dacă vedeţi moarte pe lângă voi...
UPDATE: Vot final pe certificatul verde: 67 pentru, 60 împotrivă și 2 abțineri. Proiectul de lege avea nevoie 69 de voturi ca să treacă de Senat.
UPDATE:Vot fizic pe certificatul verde: 48 pentru, 46 împotriva, 0 abțineri. Urmează și votul telefonic!
Obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă este mai aproape de intrarea în vigoare. Comisiile de specialitate din Senat au aprobat proiectul de lege, într-o şedinţă cu circ. În situația în care angajatul nici nu se vaccinează, nici nu se testează va intra în concediu fără plată 30 de zile.
Dacă după această perioadă tot nu are certificatul verde, angajatul la stat va fi concediat, iar la privat va decide angajatorul dacă îl concediază sau îi prelungeşte suspendarea. La dezbateri în plen PNL, USR și UDMR au anunțat că votează PENTRU, în timp ce PSD şi AUR sunt IMPOTRIVĂ. Diana Șoșoacă și deputații de la AUR au făcut scandal.
PSD anunţă, prin vocea lui Adrian Streinu Cercel, că nu votează proiectul privind obligativitatea certificatului de vaccinare la locul de muncă
Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel a declarat, în plenul Senatului, că proiectul de lege care introduce obligativitatea certificatului de vaccinare la locul de muncă, atât la stat cât şi la privat, este greşit din punct de vedere conceptual şi ştiinţific, pentru că atât persoanele vaccinate cât şi cele nevaccinate pot să se infecteze cu noul coronavirus şi a arătat cei care au trecut prin boală, asimptomatic, nu pot beneficia de acest certificat, ceea ce constituie o discriminare. El a anunţat că PSD va vota împotriva proiectului, potrivit news.ro.
Senatorul PSD Adrian Streinu Cercel a declarat că proiectul de lege este greşit conceptual, ştiinţific, pentru că atât persoanele vaccinate cât şi cele nevaccinate se pot infecta cu SARSCOV-2. El a arătat că ceea ce trebuia făcut şi explicitat era să se vadă incidenţa în populaţie a trecerii prin boală. ”Noi avem un procent de circa 60% din populaţie care s-a infectat cu SARSCOV-2, au făcut o infecţie asimptomatică, nu figurează nicăieri şi nici nu se pot înregistra pe platformă, prin determinarea anticorpilor din deget. Este un test extrem de simplu, care poate fi făcut de medicul de familie şi medicul ar fi putut să aibă posibilitatea să urce aceste persoane pe platformă, pentru a beneficia de certificat verde”, a spus Cercel.
”Noi suntem cei care generăm discriminare prin vaccinare. Şi aşa au fost nevaccinişti care au creat probleme. Păcat că nu ne gândim la oameni şi nu ne gândim la rezolvarea acestei probleme”, a mai spus senatorul PSD.
El a precizat că este de acord cu ceea ce spunea reprezentantul Guvernului, că mor 500 de persoane pe zi din cauza acestui virus, dar a ţinut să afirme că ”în vara aceasta nu s-a făcut niciun demers pentru a pregăti spitalele şi nicio achiziţie de medicamente pentru pacienţi”. ”Să nu ne mirăm că se întâmplă acest lucru. PSD va vota împotriva proiectului”, a mai spus Streinu Cercel.
Şi liderul grupului PSD, Lucian Romaşcanu a arătat că a existat un viciu de procedură în convocarea comisiilor din Senat care au dat raportul pe propunerea legislativă. ”Raportul este semnat de cineva, cu bară la preşedinte. Trebuie semnat de un preşedinte care a fost la şedinţă”, a arătat senatorul PSD, precizând că au existat amendamente care apar în raport dar nu au fost votate în comisii. ”Avem probabil căi de atac la adresa acestui abuz, o să analizăm dacă vom merge mai departe, legea este pe de o parte necesară, pe de altă parte abuzivă. Am vrut ca media să ştie că în instituţia care face legi, legea se încalcă”, a arătat Romaşcanu.
Plenul Senatului dezbate propunerea legislativă
Plenul Senatului urmează să dezbată, miercuri, propunerea legislativă PNL-UDMR, care prevede că personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19. Comisiile reunite juridică şi de sănătate din Senat au dat marţi seară un raport de admitere cu amendamente, parlamentarii AUR făcând scandal în timpul dezbaterilor. Forul decizional este Camera Deputaţilor, potrivit news.ro.
Potrivit amendamentelor adoptate marţi seară în comisia juridică, în interesul protejării sănătăţii publice şi în scopul exclusiv al combaterii răspândirii epidemiei Covid-19, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea desfăşurării activităţii, pe perioada stării de alertă, în cadrul tuturor unităţilor sanitare, publice şi private, în cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordine, sub autoritate şi în coordonare, în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în cadrul caselor de asigurări de sănătate, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi în cadrul unităţilor subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi în cadrul unităţilor subordonate, în cadrul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă, în cadrul unităţilor şi structurilor medicale, în cadrul laboratoarelor de analize medicale, precum şi în cadrul centrelor prevăzute de art. 30 din Legea 292/2011 a asistenţei sociale, personalul, precum şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, inclusiv de specialitate, de dispozitive medicale şi de medicamente, sunt obligate să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din următoarele condiţii:
a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat şi prezentat în condiţiile O.U.G. nr.68/2021 din 29 iunie 2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19.
Cine trebuie să aibă certificatul verde la muncă
Dispoziţiile se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan şi nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti. Costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul din cadrul unităţilor publice, se precizează în amendamentele admise. Pentru personalul din cadrul unităţilor publice şi private care face dovada unei afecţiuni care reprezintă contraindicaţie la vaccinare şi e stabilită de un medic de specialitate conform normelor medicale în vigoare, activitatea de testare se organizează, cu suportarea costurilor de către angajator.
Ce pățești dacă nu ai certificat verde
Potrivit propunerii legislative, raporturile de serviciu, respectiv contractele in baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private, care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 în vederea atestării îndeplinirii uneia din condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile.
Suspendarea se constată prin dispoziţia scrisă a organului de conducere a unităţii emisă în condiţiile legii şi încetează la data la care personalul prezintă certificat digital al UE privind COVID-19. În situaţia în care personalul din unităţile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de serviciu, respectiv contractul în baza căruia îşi desfăşoară activitatea încetează de drept. Încetarea se constată prin dispoziţia scrisă a organului de conducere a unităţii emisă în condiţiile legii.
De asemenea, suspendarea de drept nu operează sau, după caz, încetează în cazul persoanei vaccinate cu cel puţin o doză de vaccin. În acest caz persoana vaccinată beneficiază de testarea gratuită la locul de muncă exclusiv până la încheierea la termen a schemei complete de vaccinare, având obligaţia încheierii schemei complete în termenul stabilit de normele medicale.
Dovada efectuării primei doze de vaccin se face cu adeverinţa de vaccinare. Nerespectarea obligaţiilor care revin în sarcina persoanele juridice reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, mai prevede proiectul. După votul din Senat, propunerea legislativă va merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰