Ciolacu vrea convocarea CSAT după declaraţiile lui JD Vance. Premierul va avea o discuţie şi cu Hurezeanu
Premierul Ciolacu consideră oportună convocarea CSAT, cu acordul preşedintelui interimar, pe tema dovezilor privind anularea alegerilor prezidenţiale, în urma discursulului vicepreşedintelui SUA, JD Vance, la Conferinţa de Securitate de la Munchen. Premierul urmează să aibă o întâlnire cu ministrul de Externe, după evoluţiile din plan internaţionaL.

Premierul Marcel Ciolacu consideră oportună convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), în acord cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, în urma discursulului vicepreşedintelui SUA, JD Vance, la Conferinţa de Securitate de la Munchen. De altfel, Marcel Ciolacu urmează să se întâlnească marţi, la Palatul Victoria, cu ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, pe tema evoluţiilor internaţionale.
Declaraţiile lui JD Vance la conferinţa de la Munchen
Vicepreşedintele SUA JD Vance a menţionat la Conferinţa de Securitate de la Munchen anularea alegerilor din decembrie din România, scrutin anulat de instanţa supremă a ţării după acuzaţii de amestec al Rusiei, respingând îngrijorările legate de dezinformare drept "cuvinte urâte din era sovietică". "Dacă există candidaţi cu teama propriilor votanţi, America nu poate face nimic pentru voi", a spus Vance.
"Puteţi crede că este greşit ca Rusia să cumpere reclame în social media pentru a vă influenţa alegerile. Noi cu siguranţă credem asta. O puteţi condamna chiar şi pe scena mondială. Dar dacă democraţia voastră poate fi distrusă cu câteva reclame digitale de 100.000 de dolari din partea unei ţări străine, atunci ea nu a fost foarte puternică la început", a mai afirmat Vance.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰