Video Ciolacu și Cîțu s-au prins în horă cu parlamentarii moldoveni la finalul ședinței comune
Parlamentarii din România și din Republica Moldova s-au reunit sâmbătă într-o ședință comună la Chișinău. Ședința solemnă a fost deschis de președinta țării vecine, Maia Sandu. Aceasta a vorbit despre relația cu țara noastră, dar și despre parcursul european al țării sale, la doar o zi după primirea statutului de țară candidată. Ședința s-a încheiat într-o notă mult mai veselă, politicienii de pe cele două maluri ale Prutului prinzându-se într-o horă.
Muzica pe care au dansat parlamentarii români și moldoveni a fost asigurată de Gheorghe Zamfir și orchestra "Lăutarii" din Chișinău, condusă de Nicolae Botgros. Momentul a fost o "surpriză" din partea organizatorilor din Republica Moldova, iar în imagini pot fi văzuți cum dansează și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, și Florin Cîțu, președintele Senatului.
Ședința comună a celor două legislative, la doar o zi după anunțul făcut de Comisia Europeană
Vizita parlamentarilor români peste Prut a fost anunțată în urmă cu câteva zile și vizează, după cum au anunțat oficialii din țara noastră, susținerea țării vecine pe drumul aderării la Uniunea Europeană, dar și extinderea colaborării în diferite domenii. Evenimentul a avut loc la doar o zi după ce Comisia Europeană a recomandat ca Republica Moldova și Ucraina să primească statutul de țări candidate la UE.
După cum arată un comunicat de presă de pe site-ul Camerei Deputaților, ședința comună a fost organizată la cererea președintelui Parlamentului Republicii Moldova. România a fost reprezentată de președinții celor două camere ale Parlamentului, președinții comisiilor și reprezentanții grupurilor parlamentare.
- Maia Sandu spune că aderarea la UE este șansa Moldovei „de a rămâne o ţară democratică”: România este un...
- Interviu exclusiv cu Mircea Geoană. Reacția numărului 2 în NATO, după ce Rusia a ameninţat Republica Moldova...
- Maia Sandu, primele reacții după anunţul CE: Trebuie făcute reforme. Este un moment important pentru R. Moldova
"Delegaţia Camerei Deputaţilor, condusă de preşedintele Marcel Ciolacu, va participa sâmbătă, 18 iunie, la şedinţa comună a Parlamentelor României şi Republicii Moldova care va avea loc la Chişinău. Programul vizitei include depunerea unor coroane de flori la Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare şi Sfânt de către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, începând cu ora 9.25."
"Ședinţa solemnă va începe la ora 10.00, în cadrul acesteia urmând să susţină alocuţiuni preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, precum şi preşedintele Senatului, Florin Cîţu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi alţi reprezentanţi ai celor două foruri legislative. La finalul şedinţei solemne, preşedinţii Parlamentelor României şi Republicii Moldovei vor semna o declaraţie comună."
"Începând cu ora 13.15 se va desfăşura o conferinţă de presă la care vor participa preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României, împreună cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova", se mai arată în comunicatul de presă al Camerei Deputaților.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰