Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Codul fiscal a fost adoptat de Senat

Proiectul de lege privind Codul fiscal a fost adoptat luni de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 90 de voturi pentru, 36 împotrivă și patru abțineri

de Redactia Observator

la 27.04.2015 , 18:18

Proiectul de lege privind Codul fiscal a fost adoptat luni de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 90 de voturi pentru, 36 împotrivă și patru abțineri

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a precizat că actuala legislație fiscală este percepută în mediul economic și social ca fiind "dificil de aplicat", iar actualul Cod fiscal a fost construit astfel încât să conducă la simplificarea fiscalității și la predictibilitate.

Potrivit ministrului, Codul fiscal conferă claritate și accesibilitate în aplicarea prevederilor sale prin restructurarea pe baze sistemice a normelor fiscale, transparență în prezentarea principiilor fiscale, corelarea prevederilor între Codul fiscal, Codul de procedură fiscală și legislația conexă, creșterea eficienței de administrare a taxelor, contribuțiilor sociale și impozitelor prevăzute.

Articolul continuă după reclamă

"Toate aceste măsuri sunt de natură să contribuie în mod esențial la reducerea evaziunii fiscale, creșterea consumului și stimularea creșterii economice", a spus Eugen Teodorovici.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legislativ pentru calculul, reținerea, declararea și plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale obligatorii, care constituie venituri ale bugetului general, consolidat, stabilind contribuabilii care au obligația plății acestor impozite, taxe și contribuții, precum și principiile pe care se bazează aplicarea Codului fiscal.

Una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod fiscal se referă la reducerea TVA la 9% la alimente. Textul adoptat de Senat precizează că această cotă redusă se aplică alimentelor, cu excepția băuturilor alcoolice, destinate consumului uman și animal. Potrivit unui amendament adoptat de Senat, cota de 9% se va aplica și serviciilor de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice.

Proiectul de lege va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Codul fiscal a fost adoptat de Senat