Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum ar putea arăta viitorul guvern, după alegeri. Simion îl vrea premier pe Călin Georgescu, Nicuşor Dan pe Ilie Bolojan

Rezultatele alegerilor de duminică au declanșat un adevărat cutremur politic, peste noapte. Coaliția s-a rupt, Marcel Ciolacu a renunțat la funcția de premier, iar România a intrat, oficial, într-o perioadă fără precedent, în care toate funcțiile-cheie sunt ocupate temporar. Mai nou şi cea de premier. Cătălin Predoiu este cel care va gestiona provizoriu guvernul, până la clarificarea noii majorităţi. El a fost numit în această dimineaţă premier interimar de preşedintele interimar al ţării, Ilie Bolojan. În acest moment, taberele politice sunt în reorganizare toatală, iar de acum încep calculele și negocierile pentru cum ar putea arăta viitorul guvern. 

de Marius Gîrlaşiu

la 06.05.2025 , 13:39

Un nou guvern cu puteri depline depinde de cine va fi preşedintele României după alegerile din 18 mai, pentru că acest lucru ar putea să influenţeze decisiv crearea şi construcţia unei noi majorităţi parlamentare. Avem deja un anunţ al lui George Simion, cel care a declarat într-un interviu pentru Financial Times că, dacă va fi el cel care va ajunge la Palatul Cotroceni, atunci va încerca să negocieze formarea unei coaliţii de guvernare care să-l instaleze în funcţia de premier pe Călin Georgescu. Nu a explicat, însă, care ar fi partidele care ar susţine un astfel de cabinet.

A spus doar că, din funcţia de şef al statului, ar încerca să medieze acest negocieri pentru construirea unei noi coaliţii de guvernare. 

Calcule şi negocieri pentru viitorul guvern

Articolul continuă după reclamă

De cealaltă parte, astăzi, au venit semnale din partea liderilor USR, care spuneau că, dacă Nicuşor Dan se va impune în cursa pentru Cotroceni, atunci cea mai stabilă formă de guvernare, din punctul lor de vedere, ar fi o coaliţie mai largă a forşelor pro-europene, formată din PSD-PNL-UDMR, la care să adere şi Uniunea Salvaţi România, iar propunerea lor pentru funcţia de premier, de altfel o propunere pe care a făcut-o şi Nicuşor Dan de  mai multe ori în timpul campaniei electorale, ar fi Ilie Bolojan. Dar totul depinde, aşa cum spuneam, de numele noului preşedinte al României. Şi este foarte important modul cum se va poziţiona Partidul Social Democrat, care, aseară, a decis o poziţie de neutralitate, să nu susţină niciunul dintre candidaţi, nici pe Nicuşor Dan, nici pe George Simion.

Marcel Ciolacu spunea că, atât timp cât va fi el preşedintele PSD, poate garanta că social-democraţii nu vor face o coaliţie de guvernare cei de la AUR, însă, evident, lucrurile s-ar putea schimba dacă la vârful PSD ar veni un alt preşedinte, cu alte viziuni.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri politice » Cum ar putea arăta viitorul guvern, după alegeri. Simion îl vrea premier pe Călin Georgescu, Nicuşor Dan pe Ilie Bolojan