Antena Meniu Search
x

Daniel Constantin, încă un atac la adresa lui Tăriceanu. Susţine că şeful Senatului nu face nimic fără să îl întrebe înainte pe Liviu Dragnea

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat, într-un interviu acordat News.ro, că Liviu Dragnea nu este străin de revocarea sa din Guvern, deoarece este consultat de către Călin Popescu Tăriceanu în toate deciziile pe care şeful Senatului le ia şi, de asemenea, i-a reproşat omologului său de la conducerea ALDE că a stabilit formula guvernamentală împreună cu liderul PSD fără a mai discuta cu altcineva.

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat, într-un interviu acordat News.ro, că Liviu Dragnea nu este străin de revocarea sa din Guvern, deoarece este consultat de către Călin Popescu Tăriceanu în toate deciziile pe care şeful Senatului le ia şi, de asemenea, i-a reproşat omologului său de la conducerea ALDE că a stabilit formula guvernamentală împreună cu liderul PSD fără a mai discuta cu altcineva.

Întrebat cât de mult s-a amestecat Liviu Dragnea retragerea sprijinului politic şi revocarea sa din Guvern, Daniel Constantin a spus că liderul PSD nu a fost străin de ”manevra” făcută de Călin Popescu Tăriceanu.

”N-aş putea să spun cu exactitate. Pot însă să vă confirm că domnul Tăriceanu, nu ştiu dacă îl roagă domnul Dragnea asta sau consideră că e mai bine să se dea bine cu cel care este mai mare, dar cu siguranţă că îl informează şi îl consultă în toate deciziile pe care le ia (…) Nu ştiu dacă a contribuit, nu pot să spun că a contribuit. Dar, cu siguranţă, l-a informat domnul Tăriceanu despre această situaţie”, a declarat Daniel Constantin pentru News.ro.

De asemenea, Constantin l-a acuzat pe Tăriceanu şi de faptul că nu este un om de cuvânt şi că a negociat formula guvernamentală împreună cu Liviu Dragnea.

”Din păcate, nu este un om de cuvânt. Nici prin ceea ce s-a întâmplat în aceste zile, nici prin ceea ce a promis în discuţiile pe care noi le-am avut, discuţiile private (…) Am vrut un angajament al domniei sale că deciziile după alegeri se vor lua împreună. Am avut surpriza ca la două zile, la două zile după alegeri, să aibă o întâlnire despre care nu ne-a informat pe niciunul din conducerea ALDE, nici măcar pe mine, întâlnire cu domnul Dragnea în care au stabilit formula guvernamentală încălcând înţelegerea”, a mai spus copreşedintele ALDE.

Daniel Constantin a fost revocat din funcţiile de ministru al Mediului şi de vicepremier de către prim-ministrul Sorin Grindeanu, după ce anterior conducerea ALDE a decis să-i retragă sprijinul politic.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri politice » Daniel Constantin, încă un atac la adresa lui Tăriceanu. Susţine că şeful Senatului nu face nimic fără să îl întrebe înainte pe Liviu Dragnea