Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov va fi judecat în continuare în stare de arest preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, a decis luni Înalta Curte de Casație și Justiție.

de Redactia Observator

la 08.06.2015 , 15:48

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov va fi judecat în continuare în stare de arest preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, a decis luni Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Judecătorii i-au respins lui Vâlcov o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, însă decizia poate fi atacată cu apel.

Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.

Articolul continuă după reclamă

Alături de Darius Vâlcov au fost deferiți justiției Lucian Petruț Șușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, administratorul companiei Tehnologica Radion, Theodor Berna, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar la acea vreme al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul "Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA. În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava", "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina" și "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt".

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion, susține DNA.

În consecință, potrivit procurorilor, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt", având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri politice » Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv