Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Procurorii DNA vor să-l ancheteze pe Călin Popescu Tăriceanu pentru o mită de 800 de mii de dolari

Acuzaţii-şoc pe scena politică. Al doilea ea om în stat, preşedintele Senatului este acuzat că a luat mită 800 de mii de dolari într-un nou dosar Microsoft deschis de DNA. Faptele ar fi fost comise în perioada în care Călin Popescu Tăriceanu era premier.

de Redactia Observator

la 08.11.2018 , 20:21

Acuzaţii-şoc pe scena politică. Al doilea ea om în stat, preşedintele Senatului este acuzat că a luat mită 800 de mii de dolari într-un nou dosar Microsoft deschis de DNA. Faptele ar fi fost comise în perioada în care Călin Popescu Tăriceanu era premier. Cererea procurorilor anticorupţie pentru urmărirea penală a fostului prim-ministru a ajuns deja la Parlament.

Fabrica de dosare marca DNA lucrează! Au eşuat cu dosarul cu mărturia mincinoasă în care am fost achitat, au scos un alt dosar, ste prima reacţie a lui Călin Popescu Tăriceanu, după ce DNA a formulat acuzaţia pentru luare de mită.

Potrivit unor surse, noul dosar privind închirierea licenţelor Microsoft pleacă de la un denunţ formulat de un fost consilier al lui Tăriceanu. DNA cere avizul senatorilor pentru a putea începe urmărirea penală.

Vezi și

CLAUDIU MANDA - vicepreşedintele Senatului: Sunt 73 de volume care contin intre 200, 300, 150, 199 de file.

LIVIU DRAGNEA, preşedintele Camerei Deputaţilor: Domnul Tăriceanu trebuia să meargă la Congresul ALDE, un eveniment politic important pentru ALDE din România, chiar ieri seara a apărut această solicitare. Mi se pare o coincidenţă. De asemenea, mi se pare o coincidenţă faptul că este în siajul perioadei ultra-anunţate şi trâmbiţate de către PNL care vor să depună moţiune de cenzură.

Călin Popescu Tăriceanu urmează să fie audiat în Comisia Juridică. Raportul Comisiei este însă consulativ. Decizia finală aparţine senatorilor care vor vota secret cu bile. Hotărârea privind cererea de urmărire penală se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. Procedura însă poate să dureze mai bine de două săptămâni.

Anchetatorii susţin că în perioada în care Tăriceanu era prim-ministru a încheiat prin intermediul unei firme austriece un contract de închiriere de licenţe în valoare de 105 milioane de dolari. Pentru semnarea unor acte adiţionale, Tăriceanu ar fi primit prin firme off-shore 800 de mii de dolari, banii fiind folosiţi apoi pentru campania electorală.

CĂLIN POPESCU TĂRICEANU - preşedintele Senatului: Pe perioada mandatului meu, nu s-a făcut nicio plată catre Microsoft. Prima plată a fost făcută pe perioada Guvernului care a urmat, condus de domnul Boc.

Potrivit unor surse, în perioada 2007-2008, suma oferită drept mită pentru încheierea documentelor ar fi ajuns 2,7 milioane de dolari. Bani ar fi fost oferiţi mai multor demnitari. Inclusiv actualul ministru al Finanţelor, care ocupa atunci funcţia de secretar de stat.

Deocamdată, procurorii au formulat acuzaţii doar pe numele şefului Senatului. Dacă cererea DNA, de urmărire penală, va fi respinsă în plen, atunci Călin Popescu Tăriceanu rămâne cu imunitate, iar ancheta pe numele lui se va opri.

Este a doua oară când DNA deschide un dosar privind licenţele Microsoft. Primul s-a dovedit un eşec. În cazul celor nouă miniştri vizaţi, faptele fie nu au existat, fie s-au prescris. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Procurorii DNA vor să-l ancheteze pe Călin Popescu Tăriceanu pentru o mită de 800 de mii de dolari