Antena Meniu Search
x

Guvernul restructurat va fi prezentat în Parlament în perioada 14-19 decembrie

Premierul Victor Ponta, a declarat, astăzi, că parlamentarii din Grupul liberal-conservator susțin continuarea guvernării pentru a putea fi îndeplinit programul politic al USL, cu un cabinet în cadrul căruia UNPR, PC și PLR vor deține un număr egal de portofolii

Premierul Victor Ponta, a declarat, astăzi, că parlamentarii din Grupul liberal-conservator susțin continuarea guvernării pentru a putea fi îndeplinit programul politic al USL, cu un cabinet în cadrul căruia UNPR, PC și PLR vor deține un număr egal de portofolii

"Am cerut opinia colegilor parlamentari de la Partidul Conservator și Partidul Liberal Reformator privind continuarea guvernării sub o formă de guvern restructurat din care, bineînțeles, să facă parte cele patru partide componente și, de asemenea, să discutăm despre planul concret de acțiuni pentru 2015-2016, acțiuni care țin atât de partea guvernamentală, cât și de acțiunea parlamentară și politică. Există sprijinul acestor colegi și împreună vom lucra la acest plan de acțiuni", a declarat premierul, la Parlament, la finalul discuțiilor purtate cu parlamentarii din Grupul liberal-conservator.

Ponta a adăugat că în perioada următoare va fi prezentat în Parlament bugetul și forma restructurată a Guvernului.

"Vom încerca să realizăm în continuare în 2015-2016 cât mai multe din angajamentele din programul de guvernare pentru care am fost aleși în 2012", a adăugat premierul.

Întrebat când ar urma să fie prezentat în Parlament guvernul restructurat, Ponta a spus că în săptămâna 14-19 decembrie.

"Nu am discutat și nu aveam când să discutăm despre cine, ce funcții are, pentru că întâi și întâi trebuia să vedem dacă există această coaliție în continuare și există dorința de a ne duce mai departe actul de guvernare. Și azi în urma tuturor acestor întâlniri am această confirmare. Trebuie să lucrăm împreună, săptămâna viitoare să avem acest plan de acțiuni 2015-2016 al Coaliției de guvernare. După ce avem aceste condiții, după aceea discutăm de portofolii și de persoanele care vor ocupa aceste portofolii pe baza unui algoritm parlamentar pe care-l știți foarte bine. Și anume, UNPR, PC și PLR vor avea un număr egal de portofolii, iar restul vor fi ale colegilor de la PSD sau independenți susținuți de PSD", a declarat premierul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri politice » Guvernul restructurat va fi prezentat în Parlament în perioada 14-19 decembrie