Guvernul urmează să aprobe proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistem public. Ce soluție au pensionarii care vor să lucreze
Proiectul de lege privind continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare este, miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului. Potrivit documentului, este interzis cumulul între pensie şi salariu pentru cei care lucrează la stat, iar angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcţie şi care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare în sistemul public de pensii în sensul acordării posibilităţii reîncadrării acestora până la vârsta de 70 de ani în instituţii publice, dar cu condiţia suspendării plăţii pensiei pe această perioadă.
Şedinţa Guvernului este programată la ora 13.00. ”Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcţie, după caz, şi care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cererea privind continuarea activităţii se depune la unitatea angajatoare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare. Persoanele care continuă activitatea pot solicita înscrierea la pensie şi anterior împlinirii vârstei de 70 de ani. Cererea de încetare a activităţii în vederea pensionării se depune la unitatea angajatoare cu 60 de zile calendaristice înainte de data de la care persoana solicită pensionarea”, arată proiectul de lege înscris pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului, potrivit news.ro.
Iniţiativa legislativă aduce o serie de reglementări şi pentru femeile care ocupă funcţii publice. ”La data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru femeile care ocupă funcţii publice şi care îşi exercită opţiunea în scris pentru continuarea raportului de serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, a pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare”, precizează proiectul de lege. În plus, conform sursei amintite, ”vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare- dezvoltare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, cu posibilitatea continuării activităţii, la cerere, în condiţiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.
De asemenea, sunt reglementări şi pentru persoanele care lucrează la companii de stat sau care lucrează într-o unitate administrativ teritorială şi au şi calitatea de pensionari în sistemul public de pensii, sistemul pensiilor militare de stat sau beneficiari ai pensiilor de serviciu. ”Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială şi care au şi calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii/sistemului pensiilor militare de stat/ beneficiari ai pensiilor de serviciu au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea pentru continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract de muncă, raport de serviciu sau act de numire, după caz, până la împlinirea vârstei de 70 de ani sau pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau a actului de numire în funcţie, după caz”, mai indică sursa citată.
În situaţia în care persoanele respective îşi exercită opţiunea pentru continuarea activităţii, atunci este suspendată plata pensiei începând cu data de întâi a lunii următoare exprimării opţiunii. ”Persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii/sistemului pensiilor militare de stat/ beneficiari ai pensiilor de serviciu se pot încadra potrivit legii, pe durată determinată sau nedeterminată, după caz, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”, mai arată sursa menţionată.
În schimb, „prevederile art. 3 alin.(2), ale art. 5 alin.(2) şi cele ale art.8 din prezenta lege nu se aplică: a) persoanelor alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituţie; b) persoanelor care beneficiază de drepturi de autor în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; c) personalului didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; d) pensionarilor încadraţi în gradul III de invaliditate; e) membrilor Academiei Române; f) asistenţilor personali şi asistenţilor personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; g) asistenţilor maternali prevăzuţi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; h) îngrijitorilor la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuţi de Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰