Ilie Bolojan a anunţat cine ia locul miniştrilor PSD demisionari. Premierul preia şi el un portofoliu
Ilie Bolojan a anunţat lista miniştrilor care vor lua locul miniştrilor PSD care au demisionat din Guvern. Bolojan vrea ca începând de săptămâna viitoare, miniştrii interimari să-şi preia portofoliile şi să continue proiectele începute.
Bolojan şi-a alocat şi lui un minister, pe cel al Energiei. Bolojan a mai precizat că aşteaptă ca în scurt timp deciziile să fie publicate în Monitorul Oficial pentru a exista continuitate în activitatea ministerelor.
"Am luat act de demisiile miniştrilor susţinuţi de PSD, demisii care au fost înregistrate în jurul prânzului. Le mulţumesc pentru colaborarea avută în cele 10 luni. Fiecare coleg şi-a adus contribuţia la aceste rezultate. Guvernul trebuie să lucreze în continuare fără sincope, am avut o întâlnire cu vicepremierii, iar după această întâlnire voi trimite preşedintelui propunerile pentru înlocuirea miniştrilor demisionari. Propunerile urmăresc ca cei care sunt propuşi să aibă o experienţă astfel încât să preia imediat activitatea şi să continue proiectele începute. Luni urmează să avem o întâlnire de lucru cu noii miniştri.
Miniştrii care sunt propuşi sunt Dragoş Pîslaru la Ministerul Muncii, Cseke Attila la Ministerul Sănătăţii, Tanczos Barna la Ministerul Agriculturii, Cătălin Predoiu la Ministerul Justiţiei, eu voi prelua Ministerul Energiei, Radu Miruţă la Ministerul Transporturilor. Oana Gheorghiu va prelua funcţia deţinută de domnul Neacşu. Aşteptăm ca în zilee următoare să fie publicate aceste decizii în Monitorul Oficial pentru a putea fi preluate activitatea ministerelor", a declarat Ilie Bolojan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
