Ilie Bolojan, după încheierea summitului de la Londra. Ce concluzii au tras liderii europeni
Preşedintele interimar Ilie Bolojan anunţă concluziile summitului de la Londra, el declarând că garanţiile de securitate acordate Ucrainei nu pot fi asigurate fără sprijin din partea SUA, iar reluarea dialogului dintre Ucraina şi SUA ar contribui la încheierea cât mai rapidă a conflictului. Bolojan a anunţat că s-a luat decizia menţinerii sprijinului militar pentru Ucraina şi se va avea în vedere creşterea bugetelor pentru apărare în perioada următoare.

"În urmă cu o oră şi jumătate s-a încheiat la Londra întâlnirea de coordonare în vederea organizării Consiliului European de săptămâna viitoare, din data de 6 martie, şi a unei întâlniri, în data de 7, cu ţările care nu fac parte din Uniunea Europeană, dar care îşi doresc o abordare a soluţiei războiului din Ucraina care să dea o pace sigură. În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii şi de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte", a spus preşedintele într-o declaraţie de presă.
"Până la încheierea focului, deci la realizarea unui armistiţiu, menţinerea sprijinului financiar şi militar pentru Ucraina. În al doilea rând, pregătirea ţărilor europene pentru ca acestea să-şi asume o povară mai mare pentru pacea în Europa şi, în acest sens, se va avea în vedere creşterea bugetelor pentru apărare în perioada următoare", a anunţat Bolojan.
Ce concluzii au tras liderii europeni
Preşedintele interimar a mai spus că de asemenea, s-a convenit că garanţiile de securitate care pot fi acordate pe Ucrainei nu pot fi asigurate fără un sprijin din partea Statelor Unite ale Americii.
- Premierul britanic anunţă că va trimite 5.000 de rachete Ucrainei. Bolojan, după summit-ul de la Londra: România...
- Londra şi Parisul propun un armistiţiu parţial în Ucraina. Analiza AFP după summit
- Marea Britanie, pregătită "să trimită trupe la sol şi avioane în aer" în cazul încheierii unui acord de pace...
- Planul din spatele summit-ului de la Londra. Cele două crize majore pe care liderii Europei au încercat să le rezolve
- Summit de urgenţă la Londra pentru securitatea Europei. Bolojan a stat lângă Zelenski: România se bazează tot...
"Aceste garanţii de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci, practic, sunt pentru tot Flancul vestic, de la Baltică până la Marea Neagră. În acest sens, în continuarea parteneriatului transatlantic, se va lucra la un plan comun, în aşa fel încât garanţiile de securitate să fie asigurate atât cu o implicare mare a ţărilor europene, dar şi bazându-se pe un sprijin pe care Statele Unite l-ar putea asigura", a spus Bolojan.
Ilie Bolojan a mai anunţat că, pentru încheierea unui armistiţiu şi a unei încetări a focului cât mai repede, o reluare a dialogului dintre Ucraina şi Statele Unite ar contribui la încheierea cât mai rapidă a conflictului şi la încetarea focului.
"Ţările prezente au convenit ca în etapa următoare să aibă consultări şi, până la sfârşitul săptămânii viitoare, să fie adoptate deciziile în acest sens", a spus în final preşedintele.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰