Antena Meniu Search
x

Ioana Mihăilă, replică pentru Florin Cîţu, după ce premierul a cerut anchetă la Ministerul Sănătăţii

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a reacţionat public după ce premierul Florin Cîţu a cerut o anchetă legată de modul în care Ministerul Sănătăţii s-a pregătit pentru valul patru al pandemiei de coronavirus.

Cornel Preda
de Cornel Preda

la 21.09.2021, 17:34

Ioana Mihăilă, fostul ministru al Sănătăţii
Ioana Mihăilă, fostul ministru al Sănătăţii

Ioana Mihăilă susţine că premierul s-ar putea "să fie surprins în defavoarea dumnealui" în urma anchetei şi i-a atras atenţia că ar trebui să se concentreze mai bine pe campania de prevenţie, care e coordonată direct de el.

"Prim-ministrul Florin Cîțu tocmai ne-a anunțat că va cere o „anchetă/analiză” despre cum s-a pregătit Ministerul Sănătații în fața valului 4. Când Florin Cîțu declara despre valul 4 că „s-ar putea să fie ceva, dar nimic din ce a fost”, la Ministerul Sănătății aveam deja implementate o serie de măsuri pentru pregătirea sistemului sanitar, în timp ce asigurăm redeschiderea spitalelor și accesul pacienților non-COVID la serviciile medicale de care aveau nevoie.

Concret, am dat posibilitatea spitalelor să își organizeze circuite mixte și pentru tratarea altor afecțiuni, în timp ce spitalele de boli infecțioase au rămas unități destinate preponderent îngrijirii pacienților COVID-19. Era nevoie după mai bine de un an în care mult prea mulți pacienți cronici au fost privați de acces la sistemul sanitar. Totodată, am cerut spitalelor și direcțiilor de sănătate publică planurile de reziliență care prevedeau creșterea numărului de paturi ATI și paturi pe secții pentru pacienții COVID în cazul creșterii incidenței, astfel încât să poată reveni rapid la numărul maxim de paturi din valul 3. Acest plan este acum pus în aplicare. Creșterea numărului de paturi ATI/TI și pe secții din aceste zile reprezintă exact punerea în aplicare a acestui plan pregătit la Ministerul Sănătății împreună cu managerii de spitale, direcțiile de sănătate publică, Departamentul pentru Situații de Urgență", a scris Ioana Mihăilă pe Facebook.

Ioana Mihăilă, despre situaţia paturilor la ATI

Pe acelaşi subiect

"Faptul că Florin Cîțu susține acum că întreaga vară trebuiau blocate spitalele și paturi cu miile, chiar dacă aveam câteva zeci de cazuri COVID, este complet greșit. În 18 iulie a.c., aveam 44 de noi cazuri COVID-19 la nivel național și 30 de persoane internate la ATI, iar blocarea a mii de paturi atunci pentru pacienți COVID-19 însemna blocarea accesului pacienților cu boli cronice sau cu afecțiuni acute grave la servicii medicale.

Am prezentat de-a lungul mandatului meu la Ministerul Sănătății atât prim-ministrului, cât și public, toate măsurile pe care le-am implementat, la fel cum l-am informat constant despre situația financiară a bugetului Ministerului Sănătăţii, și am văzut cu toții cum a acționat atunci când i-am cerut resursele financiare pentru medicamente și alte materiale necesare pregătirii în fața valului 4.

În loc să își irosească timpul pentru a analiza ceva ce deja știa și cu care a fost mereu la curent, îi recomand prim-ministrului să realizeze și o analiză asupra acțiunilor sale în ceea ce privește prevenția, aici mă refer la vaccinare, aflată în coordonarea directă a prim-ministrului, relaxările și implicarea prea mare a nespecialiștilor în decizii finale care ne-au adus aici. Așa va afla ce instituții și cu ce responsabilitate și-au îndeplinit atribuțiile", a mai scris fostul ministru.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri politice » Ioana Mihăilă, replică pentru Florin Cîţu, după ce premierul a cerut anchetă la Ministerul Sănătăţii