Antena Meniu Search
x

Klaus Iohannis, atac devastator la Guvernul Dăncilă: "Mai ireal de atât nu se poate"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PNL că am ajuns să avem ”un guvern iraţional”, iar după discuţia pe care a avut-o ieri cu premierul i s-a părut că avem şi ”un guvern ireal”.

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis, atac devastator la Guvernul Dăncilă: "Mai ireal de atât nu se poate" - Hepta

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PNL că am ajuns să avem ”un guvern iraţional”, iar după discuţia pe care a avut-o ieri cu premierul i s-a părut că avem şi ”un guvern ireal”.

”Am ajuns să avem un guvern iraţional. Ieri am avut o discuţie care m-a făcut să cred că avem un guvern ireal. Dacă nu ar fi trist, ar fi de râs”, a spus preşedintele Iohannis.

El a şi relatat ceea ce l-a determinat să aibă această opinie, precizând că a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie prin care ”doamna prim-ministru instala un premier interimar”.

”Surpriză, am crezut că e atributul meu şi am contestat la CCR acest demers. După ce am înaintat la CCR, doamna prim-ministru m-a sunat să-mi spună că pleacă în concediu şi că toate sunt bune. Asta după ce în paranteză publicase acel draft de rectificare bugetară care e o catastrofă. I-am atras atenţia că nu e bine ce a făcut şi că e motiv de conflict constituţional. Ştiţi ce mi-a spus? Nu a ştiut că se publicase. Mai ireal decât aşa nu cred că se poate”, a spus preşedintele.

sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri politice » Klaus Iohannis, atac devastator la Guvernul Dăncilă: "Mai ireal de atât nu se poate"