Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis nu a invitat USR și AUR la recepția de 1 decembrie. Reacţia lui Drulă: Aş fi zis un Hakuna Matata

Preşedintele Klaus Iohannis nu a invitat USR și AUR la recepția de 1 decembrie, Ziua Naţională. Aş fi zis un Hakuna Matata, a reacţionat Cătălin Drulă, aluzie la turneul făcut de Iohannis în Africa.

de Redactia Observator

la 28.11.2023 , 11:51

Klaus Iohannis nu a invitat USR și AUR la recepția de 1 decembrie. Reacţia lui Drulă: Aş fi zis un Hakuna Matata Klaus Iohannis nu a invitat USR și AUR la recepția de 1 decembrie. Reacţia lui Drulă: Aş fi zis un Hakuna Matata - Agerpres

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a nu invita USR la recepţia de 1 Decembrie arată "micime" din partea unui om de stat, relatează Agerpres.

"Ce să zic? Putem să glumim şi un pic, aş fi zis un 'Hakuna Matata' - acesta pare să fie noul slogan. Asta arată, cumva, micimea unui om care ar fi trebuit să fie un mare om de stat. Nici anul trecut nu au lansat această invitaţie. Pe vremea când era Iliescu preşedinte, în anii aceia înneguraţi, în '90, avea bunul-simţ să cheme liderii opoziţiei la o festivitate de zi naţională, că nu e a lui, a lui Iohannis. Noi celebrăm România în fiecare zi, în sufletul nostru. O sărbătorim şi de 1 Decembrie. Nu avem nevoie de festivităţile lui Klaus Iohannis. Dar arată cam ce fel de guvernare şi de viziune are", a spus Drulă, pentru B1Tv.

În altă ordine de idei, el a declarat că potrivit unui sondaj recent al USR, polul de dreapta ar întruni 22-24% din opţiuni pentru alegerile europarlamentare.

Articolul continuă după reclamă

"România are nevoie de reforme, or, singurul lor crez la guvernare este: 'Să facem orice ca să mai rămânem tot noi la putere.' Nu le mai ajunge câtă forţă au, cât de mult controlează şi cum au capturat toate instituţiile. Nu are voie nici opoziţia să existe. Ultimul sondaj de opinie pe care îl avem la USR arată că polul de dreapta se luptă pentru locul întâi la alegerile europarlamentare. Pentru noi nu este o surpriză. Avem un sondaj care ne plasează în zona 22-24%. Li se induce oamenilor ideea: ori e PSD cu PNL - nu prea ne place, nu sunt băieţi chiar simpatici, decât când se prefac un pic - altfel vine balaurul AUR. Altceva nu există. Ba da, există polul de dreapta, o opţiune veritabilă. Şi de asta le e şi frică", a afirmat Drulă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Klaus Iohannis nu a invitat USR și AUR la recepția de 1 decembrie. Reacţia lui Drulă: Aş fi zis un Hakuna Matata