Antena Meniu Search
x

Klaus Iohannis, ședință de lucru pe tema PNRR cu Florin Cîțu, Ludovic Orban, Dan Barna, Kelemen Hunor și Cristian Ghinea

Klaus Iohannis a convocat o ședință la ora 16.00 pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență cu prim-ministrul Florin Cîțu, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, viceprim-ministrul Dan Barna, viceprim-ministrul Hunor Kelemen și ministrul Investițiilor, Cristian Ghinea.

de Redactia Observator

la 26.04.2021, 17:07

Vezi și

Klaus Iohannis a declarat vineri, referindu-se la obiecţiile Comisiei Europene privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, că nu există un termen ultimativ pentru prezentarea acestuia, ci este unul orientativ, iar statele sunt încurajate să prezinte planuri bune. ”Nu este nicio catastrofă”, a afirmat preşedintele. Prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, țara noastră dispune de o alocare de 30,4 miliarde euro pentru 12 domenii prioritare, bugetul UE fiind de 672,5 miliarde euro.

Vicepremierul Dan Barna a anunţat miercuri că oficialii Comisiei Europene au comunicat autorităţilor române că nu sunt de acord cu propunerile legate de investiţii din bani europeni prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru realizarea unor sisteme de irigaţii, întrucât acest aspect nu ţine de redresarea după pandemia de COVID. "Avem în continuare discuţia legată de acceptarea componentei de infrastructură, care pentru noi e de viaţă şi de moarte. E discuţia în curs",  a dezvăluit acesta.

Întrebat dacă România va putea respecta termenul pentru prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, preşedintele Iohannis a spus vineri: ”Acest termen este orientativ, nu e ultimativ. Comisia începe să recomande ţărilor să lucreze la planuri bune mai degrabă decât să le termine într-o anumită zi şi noi vom lucra pe PNRR până când va suficient de bun pentru a fi acceptat de Comisie şi, mai important, implementat de noi. Am auzit şi eu la televizor tot felul de politicieni de la opoziţie care anunţă catastrofa, nu e nicio catastrofă. Prima formă de Plan Naţional a fost discutată cu Comisia, cu comisari, cu directori generali, cu directori, fiecare şi-a făcut observaţiile, ministrul de resort s-a întors în ţară cu observaţiile acestea, le vom analiza, vom corecta planul, iar vor exista discuţii la Bruxelles, vom face ultimele corecturi şi planul va merge înainte. Şi acest plan va fi lucrat până este foarte bun şi va fi implementat. ”

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri politice » Klaus Iohannis, ședință de lucru pe tema PNRR cu Florin Cîțu, Ludovic Orban, Dan Barna, Kelemen Hunor și Cristian Ghinea