Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Legea privind compensarea detenţiei, oficial ÎN VIGOARE. Primii deţinuţi beneficiari ar urma să fie puşi în libertate

Astăzi intră în vigoare legea privind compensarea detenţiei în condiţii necorespunzătoare; tot astăzi ar putea fi eliberaţi primii deţinuţi beneficiari ai legii

de Redactia Observator

la 19.10.2017 , 10:57

Legea privind recursul compensatoriu, care prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate intră în vigoare joi, urmând ca primii deţinuţi beneficiari ai noului act normativ, să fie deja puşi în libertate.

”Mâine intră în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu. La 30 de zile executate în penitenciar în condiţii necorespunzătoare deţinutul are beneficiul unui număr de şase zile care se consideră efectiv executate (...) Comisiile din penitenciare sunt pregătite, au făcut toate calculele pentru a vedea care dintre deţinuţi beneficiază direct de punerea în libertate, iar mâine (joi - n. red.) vor fi deţinuţi care vor fi puşi în libertate, după care tot prin intrarea în vigoare a legii foarte mulţi deţinuţi vor  dobândi beneficiul de a solicita liberare condiţionată”, a declarat Tudorel Toader la Parlament.

Conform legii, condiţiile necorespunzătoare se referă la cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; lipsa accesului la activităţi în aer liber; lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.

Articolul continuă după reclamă

Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Legea privind compensarea detenţiei, oficial ÎN VIGOARE. Primii deţinuţi beneficiari ar urma să fie puşi în libertate