Liviu Dragnea i-a chemat pe miniștri la raport pe tema bugetului pe 2017
Liviu Dragnea i-a chemat pe miniştri la raport pe tema bugetului pe 2017 şi a cerut reîmpărţirea banilor. La finalul discuţiilor, premierul Sorin Grindeanu a anunţat ministerele care vor primi sume mai mari: Transporturile, Sănătatea şi Agricultura.
Liviu Dragnea i-a chemat pe miniştri la raport pe tema bugetului pe 2017 şi a cerut reîmpărţirea banilor. La finalul discuţiilor, premierul Sorin Grindeanu a anunţat ministerele care vor primi sume mai mari: Transporturile, Sănătatea şi Agricultura.
Liviu Dragnea i-a convocat pe miniştrii cabinetului Grindeanu la sediul PSD din Băneasa, unde au gândit din nou bugetul. Preşedintele PSD s-a declarat nemulţumit de proiectul de buget.
"O parte dintre miniştri nu au fost foarte atenţi şi nu au înţeles foarte bine că programul de guvernare care a fost aprobat prin vot trebuie să fie pus în practică 100%. Din greşeală, din neatenţie, probabil, au încercat să pună alte priorităţi care nu erau regăsite în programul de guvernare", a spus Liviu Dragnea.
Aşa că banii s-au redistribuit. În timp ce Transporturile, Sănătatea, Agricultura și IMM-urile se vor bucura de bugete mai mari, SRI, Camera Deputaţilor dar şi Educaţia vor strânge punga.
Discuţii au existat şi pe tema banilor acordaţi Ministerului Apărării, care a primit peste 11 miliarde de lei, cu 2% mai puţin, conform proiectului de buget pe 2017. Ministrul de resort, Gabriel Leş, a dat însă asigurări ca Romania îşi va îndeplini promisiunea.
În proiectul de buget pentru 2017, Guvernul a tăiat şi fondurile alocate preşedintelui. Bugetul administraţiei prezidenţiale va fi cu două milioane de lei mai mic decât anul trecut.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰