Antena Meniu Search
x

Marius Budăi: Proiectul privind pensiile speciale va fi înaintat Guvernului în câteva zile

Concluziile finale pe proiectului privind  pensiile speciale vor fi trase în maximum două zile iar documentul îndeplineşte toate criteriile din PNRR, a anunţat, luni, în Plenul Parlamentului, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.

de Redactia Observator

la 21.11.2022, 16:53

Marius Budăi: Proiectul privind pensiile speciale va fi înaintat Guvernului în câteva zile
Pensii speciale - Shutterstock

Ministrul Muncii a declarat în plen că le mulţumeşte celor de la USR pentru invitaţia la dezbaterea Ora Guvernului, deşi a fost politizată. El a precizat că vrea să spună câteva adevăruri despre PNRR şi a arătat că de la preluarea mandatului şi-a prous să implementeze PNRR în deplină transparenţă, astfel că a fornat un grup interministerial la nivelul Guvernului, relatează news.ro.

"Cele şase legi trecute în PNRR nu sunt nici gestionate nici implementate de ministerul Muncii", a spus Budăi, afirmând că Banca Mondială, consultantul ministerului, a trimis reprezentanţi care au avut discuţii cu patronatele şi sindicatele, lucru pe care cei de la USR nu l-au făcut dar şi cu reprezentanţi ai beneficiarilor de pensii de serviciu şi militare, pentru că acesta este termenul legal şi nu pensii speciale, cum au scris cei de la USR într-un document oficial".

Budăi a arătat că toate instituţiile interesate au trimis Guvernului punctele de vedere, având loc şi întâlniri între reprezaentanţii Minsterului Muncii, Casa de Pensii, Banca Mondială, Ministerul Investiţii şi Proiectelor Europene şi serviciile Comisiei Europene.

Ministrul Muncii a mai declarat că în baza raportului elaborat de Banca Mondială se lucrează acum la întocmirea proiectului, care în curând va fi trimis spre Guvern spre aprobare, către CSM, spre avizare şi va fi înaintat Comisiei Europene şi depus la Parlament pentru dezbatere. "Concluziile finale vor fi trase în maximum două zile iar draftul de proiect care este pe final vă asigur că îndeplineşte toate criteriile din PNRR", a spus ministrul.

Pe acelaşi subiect

Raluca Turcan, atac la Marius Budăi: Deocamdată, e prea mult fake news dinspre ministerul Muncii! E timpul să vedem şi faptele!

Deputatul PNL Raluca Turcan l-a atacat luni pe ministrul Muncii, Marius Budăi şi i-a sugerat ca ”reforma în domeniul pensiilor să se inspire din modele occidentale, care pun mai presus echitatea socială, care stimulează munca şi contributivitatea, şi să nu cadă în capcana de a se inspira din modele comuniste, profund inechitabile şi egalizatoare, aşa cum a văzut ca este sfătuit”.

"La formarea coaliţiei, in programul de guvernare, a existat o asumare clara a reformelor necesare pentru a moderniza sistemul public de pensii, cel de salarizare, ca si asistenta sociala. Respectarea acestor angajamente încă se lasă aşteptata de către ministerul Muncii. Modernizarea rapida a acestor sisteme ar fi reprezentat cel mai important act de echitate sociala si combatere a sărăciei din 1990 si pana in prezent. Ar fi însemnat ca banii pentru persoanele vulnerabile sa fie mai bine folosiţi;. Ar fi însemnat ca in salarizarea publica, anumite categorii sociale sa nu mai fie ocolite de măririle de salarii. Ar fi însemnat ca pensionarii care au stagii complete sa nu mai fi discriminaţi, pentru ca Romania e singura tara din Uniunea Europeana in care, daca ai stagiu complet esti cetăţean de categoria a II-a. Ar fi însemnat introducerea si in Romania a unui standard european absolut firesc", a spus Raluca Turcan.

Ea a precizat: "Cum se întâmpla acum? Ai muncit toata viaţă? Statul roman îţi redistribuie banii pe care ii meriţi in tot felul de alte direcţii, numai tie nu. Ori, Uniunea Europeana înseamnă respectarea cu prioritate a acelora care au contribuit, prin efortul lor, la binele comun. Acest lucru ar fi însemnat, evident, ca niciun partid nu ar mai fi putut tine captivi pensionarii din Romania cu şiruri nesfărşite de fake news despre echitate si corectitudine. Răsplătirea celor care au muncit mai mult este cel mai firesc lucru in restul Uniunii Europene, numai la noi se găsesc pretexte ca acest lucru să nu devină realitate”, a spus ea. Potrivit deputatului Raluca Turcan, ”primul test pentru Ministerul Muncii este în scurt timp, în luna decembrie".

"Este un test de seriozitate şi responsabilitate cu care Ministerul Muncii trebuie să răspundă termenelor precise şi exigenţelor clare cuprinse în PNRR referitoare la pensiile speciale. Reforma sistemului de pensii, reforma salarizării în sistemul public sau a asistenţei sociale, digitalizarea serviciilor publice, trebuie realizate nu doar pentru că ele figurează între angajamentele din PNRR şi condiţionează accesarea fondurilor, ci pentru că sunt reforme mult aşteptate la nivelul societăţii româneşti", a arătat ea. Turcan a menţionat că "este legitim faptul că parlamentarii se întreabă unde sunt proiectele de legi pentru îndeplinirea reformelor din PNRR, de ce acestea întârzie să apară, în condiţiile în care s-au cheltuit bani grei pentru realizarea lor".

"Numai pentru consultanţa aferentă reformei s-au cheltuit peste 5,8 milioane de dolari. Să sperăm că nu ne trezim în situaţia în care Ministerul muncii trimite Parlamentului alte proiecte elaborate în grabă, improvizate şi vădit neconstituţionale! Cred că domnul ministru ştie care sunt riscurile de a mima reforma pentru accesarea fondurilor din PNRR. Cu certitudine că dacă ar fi existat o minimă determinare, dacă s-ar fi muncit mai mult, nu doar în pauzele de publicitate ale talk-show-urilor, astăzi măcar doua proiecte ar fi fost deja în dezbaterea Parlamentului sau chiar adoptate.Pentru că ministerul nu ne-a anunţat că a finalizat vreun proiect de reformă, atunci îi recomand domnului ministru să preia proiectele pe care le-a găsit în minister, muncite de consilierii şi experţii noştri. Sunt acolo! Ar fi, de asemenea, onest ca banii daţi pe consultanţă să-i ofere echipelor de experţi din minister care au muncit anul trecut zi şi noapte pentru a elabora proiectele", a afirmat Raluca Turcan.

Deputatul PNL a menţionat că Partidul Naţional Liberal are o serie de principii de la care nu poate abdica.

"Pensiile trebuie să fie bazate pe contributivitate, chiar dacă unii se fac că nu înţeleg principiul – cât ai muncit, atât ai dreptul. Reforma trebuie să fie echitabilă şi constituţională. Propuneri populiste privind eliminarea pensiilor speciale au mai fost făcute, trecute de Parlament, iar lipsa lor de legalitate şi de constituţionalitate a nemulţumit şi mai puternic populaţia. PNL nu poate accepta ca persoanele care au muncit peste 35 de ani să obţină venituri egale sau mai mici decât persoanele care nu au realizat stagiul minim de cotizare. PNL a demonstrat cu vârf şi îndesat că are grijă de persoanele vulnerabile, însă, nu putem să transformăm România într-o ţară de persoane vulnerabile. Reforma pensiilor nu trebuie să destabilizeze activitatea unor domenii esenţiale ale statului român. Panica pe care au indus-o unii sau alţii în unele categorii de angajaţi, în mod voit sau din necunoaştere profundă, a făcut deja foarte mult rău, prin declanşarea unui val imens de pensionări. Reforma pensiilor să se facă prin negocieri purtate de Ministerul muncii cu toate categoriile de beneficiari, iar orice modificare apărută trebuie să fie evaluată şi corelată, pentru a elimina toate inechităţile", a spus ea.

"Nu am cunoştinţă dacă ministerul a făcut până acum acest tip de dezbateri şi consultări. Cred că dacă ar fi făcut, astăzi aveam măcar primul proiect de reformă în Parlament", a precizat Turcan. Ea a mai spus că "majorarea uniformă a punctului de pensie nu se negociază, pentru că este nu doar prevederea legală, ci şi o datorie morală faţă de cei care au muncit o viaţă". "Contributivitatea acum, pe lege, se raportează la punctul de pensie. Este trist că unii se joacă iresponsabil cu speranţele a peste 4,9 milioane de pensionari vânturând de luni de zile tot felul de procente privind majorarea pensiilor. Ba 6,2 ministrul Finanţelor, ba 10% ministrul Muncii. Acestea sunt variante umilitoare pentru pensionari, pe care PNL nu le poate accepta. De asemenea, inutil se vântură spaima lui 9,4% din PIB, în condiţiile în care, chiar su prin majorarea cu 15% a punctului de pensie, nu se depăşeşte acest plafon", a arătat Raluca Turcan. ​

Ea a mai declarat că majorarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei este posibilă imediat, chiar de la data de 1 decembrie, dacă ai noştri colegi de coaliţie votează proiectul legislativ înaintat de PNL, privind majorarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 lei. "1 milion de pensionari ar beneficia de această măsură imediat. Cei cu pensii sub 2000 de lei ar putea beneficia imediat de un stimulent înaintea sărbătorilor de iarnă", a continuat ea.

Raluca Turcan i-a sugerat ministrului muncii ca "reforma în domeniul pensiilor să se inspire din modele occidentale, care pun mai presus echitatea socială, care stimulează munca şi contributivitatea, şi să nu cadă în capcana de a se inspira din modele comuniste, profund inechitabile şi egalizatoare, aşa cum a văzut ca este sfătuit".

"Deocamdată, e prea mult fake news dinspre ministerul Muncii! E timpul sa vedem si faptele!", a spus Turcan în finalul discursului.

Ionuţ Moşteanu (USR): Domnule Budăi, haideţi, aveţi curaj, spuneţi-ne şi nouă ca să audă tot românul când veţi tăia pensiile speciale?

Deputatul Ionuţ Moşteanu (USR) i-a cerut ministrului Muncii să le spună când vor tăia pensiile speciale. "Îi reamintesc domnului ministru că USR a făcut această solicitare către dânsul de a veni în faţa Parlamentului pentru a ne spune dacă şi când vine cu proiectul în Parlament, proiectul prin care acest Guvern este obligat să taie pensiile speciale", a spus Ionuţ Moşteanu în plen.

El a spus că nu a auzit de la el când şi cum vor fi tăiate aceste pensii. "Aştept în continuare de la domnul ministru Budăi să ne spună dacă această coaliţie PNL-PSD vrea să taie pensiile speciale, ţinând cont că această coaliţie este condusă de la Palatul Victoria de un om cu pensie specială", a mai spus deputatul USR.

El a acuzat PSD şi PNL că "de luni de zile îşi bat joc de pensionarii României şi folosesc durerea lor şi modul în care fiecare se gândeşte la ziua de mâine, ca să câştige puncte electorale, licitează în fiecare zi la televizor procente".

"Vine domnul Ciolacu, zice 10, vine domnul Iohannis, zice 15, dacă îl întrebi pe Rareş Bogdan probabil va zice 30 şi tot aşa, ori ăsta este un mod absolut incalificabil de a vă bate joc de durerile oamenilor care au muncit o viaţă şi acum se uită cu grijă la fiecare zi pe care o au de trecut în această iarnă", a mai declarat Moşteanu.

"Deci, domnule Budăi, haideţi, aveţi curaj, spuneţi-ne şi nouă ca să audă tot românul când veţi tăia pensiile speciale?", a spus în final deputatul USR.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri politice » Marius Budăi: Proiectul privind pensiile speciale va fi înaintat Guvernului în câteva zile