Mihai Tudose, primul mesaj în ziua marelui război din PSD! Ce transmite premierul, cu câteva ore înaintea confruntării cu Liviu Dragnea
Mihai Tudose a transmis, în urmă cu puţin timp, pe pagina de Facebook, un mesaj de Ziua Culturii Naționale.
![](https://img.observatornews.ro/0/2018/1/15/238217/1516006008a0e47f27.webp?w=430&f=2&v=2)
Mihai Tudose a transmis, în urmă cu puţin timp, pe pagina de Facebook, un mesaj de Ziua Culturii Naționale. Premierul spune că România trebuie să renască în anul Centenarului.
”Sărbătorim astăzi Ziua Culturii Naționale, un moment prielnic pentru a reflecta asupra contribuției constante pe care cultura o are în dezvoltarea statului și a fiecăruia dintre noi în parte. De-a lungul veacurilor, cultura a unit oamenii și a dat contur identității naționale.
Ea ne-a ajutat să dărâmăm barierele prejudecăților și, în momente grele, a scos la lumină spiritualitatea. Cultura oferă cetățenilor săi sentimentul mândriei și al demnității și conferă statului aura unicității.
- Crin Antonescu: Bolojan să contacteze Administrația Trump și să spună că vor avea loc alegeri democratice în...
- Victor Negrescu, după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor din România: "Nu aș zice că am fost atacaţi"
- Cum răspunde Nicuşor Dan la acuzaţia că ar fi luat şpagă de la firma Nordis. Cine a încercat să-l mituiască
- Nicuşor Dan, întrebat dacă guvernul ar putea cădea la moţiunea de cenzură: "Cred că sunt 50-50% şanse să pice"
- România, prezentă la conferinţa de securitate de la Munchen. Ce întâlniri a avut Emil Hurezeanu, ministrul de...
Deloc întâmplător, Ziua Culturii coincide cu ziua de naștere a celui mai mare poet al României, Mihai Eminescu. La 168 de ani de la nașterea sa, Eminescu rămâne un exemplu despre cum să armonizezi tradiția cu modernitatea, fiind, totodată, expresia absolută a culturii românești.
Avem datoria de a transmite generațiilor viitoare cultura, luată cu împrumut de la toți cei care au consolidat-o. Anul Centenarului reprezintă cea mai bună ocazie să arătăm respectul cuvenit culturii și să ducem mai departe conștiința și identitatea românească”, arată Mihai Tudose.
Astăzi, de la ora 16.00, se va întruni Comitetul Executiv Naţional al PSD.
Şedinţa este convocată la solicitarea mai multor lideri ai partidului, între care Gabriela Firea, Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu sau Claudiu Manda, care au susţinut că situaţia din partid trebuie rezolvată de urgenţă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰