Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nicuşor Dan, aclamat în Republica Moldova. "Odată şi odată se va rupe graniţa de la Prut"

Nicuşor Dan se împarte între o vizită internă şi una externă. Preşedintele a primit primul şef de stat de la preluarea mandalui. Regele Spaniei, Felipe, a venit în România pentru a vizita trupele spaniole din armata NATO, cantonate la baza militară din Cincu. După întâlnirea tête-à-tête, Nicuşor Dan a plecat în prima vizită oficială. Preşedintele a mers la Chişinău, pentru a-şi arăta sprijinul în procesul aderării Republcii Moldova la Uniunea Europeană. Şeful statului a făcut baie de mulţime, sute de susţinători l-au aplaudat şi l-au aclamat.

de Bianca Iacob

la 10.06.2025 , 19:40

Regele Felipe al VI-lea este primul şef de stat ce vizitează România de la preluarea mandatului preşedintelui Nicuşor Dan. Suveranul spaniol a salutat Garda de Onoare în română.

Nicuşor Dan a ajuns la Sibiu cu un avion militar Spartan al armatei române şi de acolo a plecat la Cincu într-un elicopter. Regele Spaniei a făcut acelaşi traseu, dar în maşină, în coloana oficială.

La discursul în faţa militarilor, Nicuşor Dan a vorbit şi în spaniolă.

Articolul continuă după reclamă

"Majestate, vă spun un călduros 'Bun venit în România!'. Bine ați venit la Cincu!", a spus preşedintele Nicuşor Dan în spaniolă.

Subiectul principal al discuţiei între regele Felipe şi Nicuşor Dan: grupul de luptă NATO de la Cincu

Preşedintele României a avut o întâlnire tête-à-tête cu regele Spaniei timp de 20 de minute. Principalul subiect a fost grupul de luptă multinaţional al NATO de la Cincu, înfiinţat după invazia Rusiei în Ucraina. Aici sunt dislocaţi mai mulţi militari spanioli.

"Impactul NATO este evident în ceea ce privește securitatea, instruirea și construirea unor legături profesionale neprețuite între armatele țărilor aliate. Legăturile formate aici vor dăinui, sunt sigur, de-a lungul carierelor personalului nostru militar. Aceasta este o altă modalitate de a construi Europa" au fost spusele regelui Spaniei, Felipe al VI-lea.

"Vizita dumneavoastră transmite un mesaj puternic de unitate și prietenie între națiunile noastre. Sunt convins că relațiile dintre România și Spania vor continua să se dezvolte în spiritul unei cooperări solide, responsabile și orientate spre viitor" a mai declarat preşedintele României.

Regele Spaniei a fost primit în România cu slănină şi ţuică, însă a refuzat politicos, pentru că ţine o dietă strictă. A ales să-şi ia micul dejun în cameră. A făcut şi poze cu staff-ul hotelului.

Nicuşor Dan, prima vizită externă în calitate de şef de stat

Preşedintele Nicuşor Dan a plecat apoi în Republica Moldova. Este prima vizită externă pe care o face în calitate de şef de stat. A decolat din Sibiu cu acelaşi avion militar.

Aşa cum a promis şeful statului, Nicuşor Dan a venit la Chişinău într-una dintre primele vizite oficiale pe care le face de la preluarea mandatului pentru a-şi afirma încă o dată sprijinul pentru Republica Moldova în parcursul european.

Discuţiile dintre cei doi preşedinţi au vizat în special ajutorul energetic.

"Energia este astăzi securitate. Finalizăm linia electrică Chişinău-Vâlcăneşti care ne va conecta cu România. Din 2027 vom cumpăra gaze româneşti din Marea Neagră. Şi ne dorim să mergem mai departe, să încheiem un contract de livrare de energie electrică din noile reactoare de la Cernavodă" au fost spusele Maiei Sandu.

"Prezenţa mea aici este o garanţie a continuării sprijinului pe care România îl acordă Republicii Moldova. ... Proiectul cel mai important al Republcii Moldova este aderarea la Uniunea Europeană. Aveţi aici sprijinul nostru” a declarat preşedintele Nicuşor Dan.

Preşedintele României, întâmpinat de susţinători la Chişinău

Cei doi preşedinţi s-au întâlnit cu mai mulţi elevi olimpici, iar apoi au depus o coroană de flori la ''Monumentul lui Ştefan cel Mare si Sfânt''. Nicuşor Dan a făcut baie de multime la Chişinău, sute de sutinători au venit sa il salute.

"Eu cred că odată şi odată se va rupe graniţa de la Prut şi vom fi o ţară mare şi unică. L-am susţinut şi îl vom susţine în continuare" au fost spusele unei susţinătoare. 

Nicuşor Dan a fost votat în Republica Moldova de aproape 140.000 de români. Seara, Nicuşor Dan şi Maia Sandu vor merge la evenimentul "Viitorul european comun al României si Republicii Moldova".

Regele Felipe, cu gândul la românii din Spania

"Un pilon de legătură esențial între națiunile noastre îl reprezintă comunitatea românească din Spania. Peste un milion de români trăiesc, muncesc și contribuie activ la viața economică și socială a Spaniei" au fost spusele lui Nicuşor Dan

"Într-o perioadă cu atâtea schimbări și incertitudini, ordinea mondială se schimbă, și totuși noi, Spania și România, reafirmăm în mod clar parteneriatul nostru strategic, stabilit în 2013 și bazat pe cea mai puternică legătură posibilă: popoarele noastre.

Mă gândesc la cea mai mare comunitate de români din Spania, peste jumătate de milion de oameni care s-au integrat în societatea noastră, care fac parte din viața de zi cu zi a Spaniei și contribuie la prosperitatea noastră.

Forțele Aeriene Spaniole au îndeplinit sarcini de poliție aeriană cu avioane de vânătoare care au zburat de pe bazele Borcea Fetești și Mihail Kogălceaun.

 Aici, în România, o țară care resimte zilnic efectele războiului din Ucraina după invazia Rusiei, doresc să reafirm hotărârea Spaniei de a continua sprijinul acordat poporului ucrainean în apărarea acelor principii și valori fundamentale pe care le împărtășim cu toții ca europeni” a mai declarat regele Felipe al VI-lea.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri politice » Nicuşor Dan, aclamat în Republica Moldova. "Odată şi odată se va rupe graniţa de la Prut"