Oprescu rămâne în spital!
Sorin Oprescu rămâne spitalizat peste noapte pentru a fi continuate investigaţiile medicale, urmând ca doctorii de la Spitalul Universitar Bucureşti să stabilească dacă necesită tratament sau intervenţie chirurgicală
Sorin Oprescu rămâne spitalizat peste noapte pentru a fi continuate investigaţiile medicale, urmând ca doctorii de la Spitalul Universitar Bucureşti să stabilească dacă necesită tratament sau intervenţie chirurgicală.
Conform surselor citate, Sorin Oprescu va fi supus unei coronarografii şi îi va fi instalat un holter pentru înregistrarea parametrilor cardiaci (ritm cardiac, tensiune arterială). Acest sistem înregistrează activitatea cardiacă cel puţin 24 de ore.
Şeful clinicii Chirurgie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), profesor doctor Mircea Cinteză, a declarat, sâmbătă, la un post TV, că primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, va fi suspus unei verificări imagistice a inimii, dar şi unei probe de efort pentru a se vedea cât rezistă inima, iar dacă în timpul acestor examene vor exista semne că inima are rezistenţă limitată, va fi necesară o coronarografie pentru a se putea decide dacă problema poate fi rezolvată cu tratament, printr-o intervenţie de lărgire a arterei sau printr-o operaţie pe cord.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰