Proiectul ambiţios anunţat de Nicuşor Dan. Cum vrea să construiască sute de kilometri de piste pentru biciclete
Trebuie să eliberăm orașul de mașinile parcate, iar apoi vom construi piste de biclete, care trebuie să fie interconectate, spune primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. El critică programul lansat de Gabriela Firea, care prevedea acordarea de vouchere: „Un program inutil, o fanfaronadă”.
„Pistele de biciclete trebuie făcute și pe zeci sau sute de kilometri. Pentru asta trebuie să eliberăm orașul de mașinile parcate, iar asta se va face prin Strategia de parcare, apoi pistele de biciclete”, spune Nicușor Dan.
Nicuşor Dan vrea ca proiectul să fie implementat până îşi încheie mandatul
El precizează ca acest obiectiv va fi finalizat până la sfârșitul mandatului său.
„În jur de 15-20 de kilometri (de piste sunt în București în prezent - n.r.). Mult prea puțin, evident. Dar, chiar dacă am vrea să facem în prezent piste de biciclete, nu am avea unde, pentru că sunt mașini parcate peste tot pe prima bandă. primul lucru este să găsim soluții alternative pentru a putea muta mașinile de pe prima bandă, astfel încât să avem spațiul considerabil. E inutil să avem o pistă de bicicletă care nu e conectată cu altele și care să nu-ți perită să te duci de acasă până la serviciu cu mașina (bicicleta - n.r.)”, adaugă Dan.
- Cine este Steven van Groningen. CEO-ul Raiffeisen a căzut cu bicicleta lângă Nicuşor Dan - VIDEO
- Klaus Iohannis: Sunt prea puţine piste pentru biciclişti şi împarţi banda cu şoferi nemulţumiţi. Orașele...
- Nicuşor Dan, despre neamenajarea parcurilor şi lipsa deratizării: Nu este un mandat obişnuit cel pe care l-am...
Dispar maşinile parcate pe prima bandă
Potrivit primarului general al Capitalei, până la sfârșitul anului vor dispărea „zeci de mii de mașini parcate pe prima bandă”, însă nu a vrut să spună care va fi modalitatea.
Referitor la programul lansat de fostul primar general, care acorda vouchere pentru achiziționarea de biciclete, Nicușor Da a spus că a fost o „fanfaronadă”.
„A fost un program inutil. A fost o fanfaronadă. Atât timp cât nu ai piste de biciclete, ce rost are să dai vouchere unor oameni pentru biciclete”, conchide primarul general al Capitalei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰