Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video PSD şi PNL, gata de rotativa guvernamentală indiferent de greva profesorilor. Nicolae Ciucă ar urma să demsioneze luni

Pe masa şedinţei de guvern de astăzi se află şi ordonanţa de urgenţă care prevede echivalarea probelor de competenţe digitale cu notele de la clasă şi ca evaluarea de clasa a patra să nu se susţină anul acesta. Cum conflictul din educaţie e pe cale să se încheie, rotativa guvernamentală poate continua. 

de Bianca Iacob

la 11.06.2023 , 08:14

Bianca Iacob, reporter Observator: "Pare că rotativa guvernamentală nu se mai împiedică de greva profesorilor. În câteva ore va începe ultima ședință de guvern în care se încearcă tranşarea acestei probleme. Până acum nu există niciun anunț oficial din partea sindicaliștilor că ar accepta propunerile. Ultimele propuneri venite din partea guvernanților, însă surse din rândul acestora anunță că greva va continua cel puțin și mâine. Vedem, așadar, care va fi de fapt anunțul oficial al acestora. Dincolo de problema din educație, surse politice care susțin că mâine premierul Nicolae Ciucă își va înainta demisia pentru ca, imediat după să aibă loc consultările la Cotroceni, iar marți să fie desemnat un premier și anume Marcel Ciolacu, miercuri și joi, să fie făcute audierile în comisii și să fie dat și votul de învestitură al noului cabinet de guvernare.

Deja, potrivit surselor politice, parlamentarii au fost înștiințați să nu părăsească Bucureștiul săptămâna viitoare, pentru că audierile și acest vot de învestitură să poată fi dat până joi, cel mai probabil pentru noul cabinet care va fi condus de marcel ciolacu. Vedem ce se va întâmpla la fel de importante și la ședința celor de la PSD, care are loc astăzi de la ora 12:00 la Vila Lac.Vor alege miniștri care vor face parte din noul cabinet de guvernare și foarte important ce se întâmplă cu UDMR dacă rămâne sau nu în eșalonul întâi în noul executiv, pentru că UDMR își dorește să păstreze Ministerul Dezvoltării, dar și Ministerul Mediului - în acest caz Tansporturile și Ministerul finanțelor ar trece la PNL, iar la PSD ar trece ministerul proiectelor europene și ministerul Justiției, însă totul este în dinamică. Vedem atunci când vorbim despre rotativa guvernamentală, iar lucrurile se pot schimba de la o oră la alta. Și iată, vorbim deja de al 3-lea calendar pentru această rotativă guvernamentală care a fost amânată sau împiedicată de greva din educație."

Vezi și
Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Femeie, despăgubită cu 50.000 € după ce a fost diagnosticată greşit cu cancer şi mutilată. Credeţi că este suficient?
Observator » Ştiri politice » PSD şi PNL, gata de rotativa guvernamentală indiferent de greva profesorilor. Nicolae Ciucă ar urma să demsioneze luni