PSD vrea să întrebe CCR dacă Guvernul Bolojan e considerat demis odată cu retragerea propriilor miniştri
Conducerea PSD ia în calcul să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la situația în care se va afla Guvernul Ilie Bolojan după ce miniștrii social-democrați își dau demisia și nu exclude nici posibilitatea de a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, sau de a susține o altă moțiune de cenzură a Opoziției.
Surse politice din PSD au declarat pentru Observator că partidul ia în calcul o sesizare la CCR, pentru ca instanța să decidă dacă Guvernul este considerat demis prin retragerea miniștrilor PSD. Nu pot însă să facă sesizare înainte să înceapă interimatul, adică abia după numirea miniștrilor interimari ar putea face acest lucru.
Potrivit unor surse social-democrate, CCR trebuie să se pronunțe dacă Ilie Bolojan trebuie să vină în Parlament, în cursul celor 45 de zile, pentru a cere votul de încredere.
Social-democrații analizează, de asemenea, posibilitatea de a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, sau de a susține o altă moțiune de cenzură a Opoziției.
Nu este clar ce vor face social-democrații, dar vor avea discuții în partid în zilele următoare și vor stabili planul. În prima fază, așteaptă să vadă mutarea premierului Bolojan.
Potrivit surselor citate, Sorin Grindeanu a confirmat că președintele Nicușor Dan i-a rugat să dezescaladeze criza și susține că este complet de acord. Întrebat dacă va vorbi cu premierul Bolojan, Grindeanu a transmis că "în mod sigur eu nu voi mai escalada lucrurile".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
