Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reforma pensiilor speciale, adoptată cu 70% din venitul net. Magistraţii au cerut fără succes 65% din brut

După negocierile eşuate cu magistraţii de săptămâna trecută, liderii Coaliţiei sunt gata să adopte varianta finală privind tăierea pensiilor speciale. Surse politice spun că cel mai probabil va rămâne 70% din ultimul salariu net, aşa cum şi-a dorit de la început premierul Ilie Bolojan. Însă decizia finală va fi luată abia după ce Preşedintele Nicuşor Dan va avea o ultimă discuţie cu magistraţii. 

de Marius Gîrlaşiu

la 19.11.2025 , 14:11

Din toate informațiile care există în acest moment, coaliția de guvernare va merge mai departe cu reforma pensiilor speciale pentru magistrați, fără un acord cu reprezentanții judecătorilor și procurorilor. În această dimineață s-a reunit, la Palatul Victoria, grupul de lucru care lucrează la acest proiect de lege. Se poartă negocieri pentru ultimele detalii în privința acestei reforme, dar surse Observator spun că varianta finală va rămâne: 70% din ultimul salariu net, așa cum și-a dorit, încă de la început, premierul Ilie Bolojan.

70% din ultimul salariu net, varianta asumată de Guvern

O mică concesie, însă, în ceea ce privește perioada de tranziție. În proiectul inițial era de 10 ani, acum va crește la 15 ani, ceea ce înseamnă că magistrații ar urma să atingă vârsta de pensionare de 65 de ani, cea din sistemul public, abia în anul 2040. Procentul de 70% din ultimul salariu net este departe de pretențiile ridicate de magistrați, atâta timp cât, la ultimele negocieri, reprezentanții judecătorilor și procurorilor au cerut liderilor coaliției de guvernare ca pensiile lor să fie egale cu cel puțin 65% din venitul brut pe care l-au încasat în ultima lună de activitate.

Articolul continuă după reclamă

Pensiile magistraților ar putea scădea cu până la 1.800 de euro lunar

Premierul Ilie Bolojan spunea că acest procent propus de guvern, de 70% din ultimul salariu net, reprezintă oricum cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană și a dat chiar și un exemplu. A făcut un calcul: șeful guvernului spunea că, dacă în prezent, pe legislația în vigoare, pensiile medii ale magistraților se ridică la 5.000 de euro în fiecare lună, după noua formulă de calcul, aplicând acest procent de 70%, ar urma să scadă undeva la 3.500–3.200 de euro.

Guvernul așteaptă avizul CSM. Urmează o posibilă contestare la CCR

Mai departe însă, guvernul stă acum la mâna Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că, Curtea Constituțională a stabilit, atunci când a respins proiectul inițial, că guvernul trebuie să aștepte avizul CSM. Ori, CSM poate aștepta acum toate cele 30 de zile, până când va da avizul obligatoriu pentru această lege. După acel moment, guvernul ar putea să vină în fața Parlamentului pentru a-și asuma răspunderea pe reforma pensiilor speciale pentru magistrați, însă asta nu va fi punctul final, pentru că, cel mai probabil, surse politice spun că, în lipsa unui acord cu magistrații, Înalta Curte de Casație și Justiție ar urma să conteste și acest proiect la Curtea Constituțională.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Ştiri politice » Reforma pensiilor speciale, adoptată cu 70% din venitul net. Magistraţii au cerut fără succes 65% din brut