Șefii PSD și PNL Constanța și-au dat demisia. Felix Stroe renunță la funcție după 10 ani
Senatorul Felix Stroe, liderul organizaţiei judeţene PSD Constanţa, şi-a anunţat vineri demisia de la conducerea filialei pe care o conduce din anul 2015. El a precizat că a recurs la acest gest din motive personale. Şi liderul organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, şi-a anunţat în această săptămână demisia din funcţia deţinută în filiala PNL.
"Astăzi, în cadrul şedinţei Biroului Permanent, mi-am depus mandatul din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Social Democrate constănţene - filială pe care o conduc din iunie 2015. De fiecare dată ales - în trei Conferinţe Judeţene -, niciodată numit de conducerea centrală a partidului. Mi-am desfăşurat activitatea de preşedinte de organizaţie cu maximă responsabilitate şi implicare, chiar şi atunci când starea mea de sănătate era profund afectată", se arată în comunicatul de presă transmis de Stroe.
El a spus că rămâne în continuare membru al PSD şi îşi va îndeplini atribuţiile care ţin de Parlamentul României, fiind preocupat în permanenţă de problemele judeţului Constanţa.
Stroe ar fi luat decizia din "motive personale": Nu mi-a cerut-o nimeni
"Am luat decizia din motive personale; nu mi-a cerut-o nimeni şi nu s-au făcut niciun fel de presiuni asupra mea! Este un gest de voinţă personală, făcut la sfârşitul unei etape şi la începutul uneia noi. Am luat această decizie cu satisfacţia faptului că filiala a înregistrat un succes indiscutabil la alegerile din Lumina şi Dobromir. Social-democraţii au reuşit să convingă oamenii şi să le câştige încrederea. Am convingerea că PSD Constanţa va găsi energia şi determinarea să continue în acest ritm şi, în final, să câştige alegerile din anul 2028. Deşi la conferinţa de alegeri din toamna anului 2023 am primit un nou mandat de patru ani - cu un procent de 84% -, am hotărât să îl depun, având convingerea fermă că, la împlinirea vârstei de 70 de ani, un lider trebuie să aibă tăria necesară de a face un pas în lateral şi să sprijine o echipă tânără care să ducă mai departe valorile social-democraţiei", a mai spus Stroe.
Felix Stroe a afirmat că este sigur că toţi colegii săi sunt pregătiţi pentru o "construcţie de viitor" şi că le va fi alături acestora, susţinându-i în permanenţă.
"Le mulţumesc celor care s-au implicat în activităţile filialei şi îi asigur că vor găsi în mine un interlocutor implicat în problemele Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa", a mai transmis reprezentantul PSD Constanţa.
Şi liderul organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, şi-a anunţat în această săptămână demisia din funcţia deţinută în filiala PNL.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰