Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România, undă verde pentru achiziţia avioanelor F-35. Senatul a adoptat legea cu 76 de voturi favorabile

Plenul Senatului a votat, miercuri, cu 76 de voturi favorabile, proiectul de lege care prevede achiziţia de către ţara noastră a 32 de avioane F-35, de motoare, muniţii, suport logistic. Senatul este for decizional, astfel că proiectul merge la promulgare, la preşedintele României, dacă nu va fi atacat la CCR.

de Redactia Observator

la 13.11.2024 , 14:47

Senatul decide astăzi achiziţionarea a 32 de avioane F-35 Senatul decide astăzi achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Proiectul de lege, adoptat marţi de Camera Deputaţilor, are legătură cu Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a, în cadrul programului de înzestrare "Avion multirol de generaţia a V-a, F-35", Faza I, şi unele măsuri privind derularea contractelor Guvern - Guvern specifice Programului Foreign Military Sales, scrie Agerpres.

Actul normativ prevede atribuirea de Guvernul României către Guvernul Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA) pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35, motoare, muniţii, suport logistic iniţial, acces permanent la lanţul global de suport al F-35, echipamente şi servicii pentru şi de instruire a personalului navigant de aviaţie, a personalului de sprijin şi a personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, echipamente criptografice cu regim special, asistenţă de specialitate, precum şi realizarea de proiecte de cooperare industrială constând în transfer de tehnologie sau produse.

Fondurile necesare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, sau prin împrumuturi ori garanţii de împrumuturi oferite de Guvernul SUA sau printr-o combinaţie a acestora.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, se propune încheierea de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unor acorduri de înţelegere cu producătorul avionului F-35 pentru realizarea proiectelor de cooperare industrială.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » România, undă verde pentru achiziţia avioanelor F-35. Senatul a adoptat legea cu 76 de voturi favorabile