Tabăra Veştea atacă iar în instanţă deciziile PNL disperată să blocheze Congresul de duminică
Susținătorii lui Adrian Veștea din PNL au depus vineri două noi acțiuni la Tribunalul Ilfov, în încercarea de a bloca organizarea Congresului extraordinar programat duminică. Instanţa a dat însă termen pentru data de 3 iulie.
Prima acțiune este o cerere formulată pe calea ordonanței președințiale, procedură care permite judecarea în regim de urgență. Prin aceasta, contestatarii solicită suspendarea deciziei adoptate vineri privind convocarea Consiliului Național al PNL, forul care trebuie să valideze și să organizeze Congresul extraordinar.
Pe scurt, obiectivul demersului este împiedicarea desfășurării Congresului de duminică, susţin surse politice.
A doua acțiune este o cerere privind antrenarea răspunderii civile delictuale, depusă tot de reprezentanți ai taberei Veștea. 16 liberali au dat în judecată partidul şi cer fiecare despăgubiri de 250.000 de lei, adică 4.000.000 lei în total.
Informația a fost confirmată și de deputatul PNL Robert Sighiartău, care a reacționat pe Facebook, anunțând că la Tribunalul Ilfov au fost depuse încă două contestații. Liberalul a acuzat existența unei tentative de "preluare ostilă" a partidului și a sugerat că următorul pas ar putea fi blocarea voinței membrilor PNL.
"TRIBUNALUL ILFOV mai are încă două contestații depuse astăzi, de cǎtre cei care încearcă să preia ostil Partidul Național Liberal. Bănuiesc că știți deja care va fi rezultatul, nu? Următorul pas pare să fie suspendarea voinței membrilor Partidului Național Liberal", a scris Robert Sigartău pe Facebook.
Noile demersuri vin la doar o zi după ce Tribunalul Ilfov a suspendat provizoriu efectele a două decizii adoptate de Biroul Politic Național al PNL în ședința din 15 iunie.
Cine sunt cei 16 liberali care au dat PNL în judecata
16 liberali au contestat măsurile prin care conducerea partidului interzicea susținerea unui eventual Guvern Veștea și acceptarea unor funcții guvernamentale fără acordul formațiunii. Sunt aceiaşi care cer şi despăgubiri.
Aceştia sunt: Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prişcă, George Scarlat, Ionuţ Stroe, Mihail Veştea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu.
Conducerea PNL a anunțat că va ataca decizia instanței de joi și a transmis că nu își schimbă poziția politică. Liberalii susțin că Tribunalul Ilfov nu avea competență teritorială pentru soluționarea cauzei, aceasta revenind Tribunalului București, având în vedere că sediul central al partidului se află în Capitală.
Veştea i-a cerut lui Bolojan să amâne Congresul cu o săptămână
Tensiunile s-au amplificat după ce Adrian Veștea și-a anunțat intenția de a candida la șefia PNL. Acesta i-a cerut lui Ilie Bolojan amânarea Congresului cu o săptămână, până după expirarea termenului pentru formarea noului guvern.
Potrivit unor surse din partid, Veștea ar putea intra în cursa pentru conducerea PNL cu o echipă proprie, susținută de lideri din aripa anti-Bolojan, printre care Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc, Cătălin Predoiu, Lucian Bode, Alina Gorghiu și Rareș Bogdan. O parte dintre aceste nume se regăsesc și pe lista vehiculată pentru viitorul Guvern Veștea.
Congresul extraordinar al PNL este programat duminică și se anunță decisiv pentru viitorul conducerii partidului, în condițiile în care confruntarea dintre tabăra Bolojan și gruparea Veștea a ajuns atât pe teren politic, cât și în instanță.
