Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ungureanu: PNL va ataca la CCR votul în cazul Șova

Prim-vicepreședintele PNL Mihai-Răzvan Ungureanu a anunțat luni că liberalii vor ataca la CCR votul Senatului în cazul lui Dan Șova, susținând că era necesară o reinterpretare a votului dat anterior

de Redactia Observator

la 08.06.2015 , 13:56

Prim-vicepreședintele PNL Mihai-Răzvan Ungureanu a anunțat luni că liberalii vor ataca la CCR votul Senatului în cazul lui Dan Șova, susținând că era necesară o reinterpretare a votului dat anterior

"Vom ataca la CCR votul dat în zilele trecute în Senat pentru ridicarea imunității domnului Șova. Sesizarea noastră este îndreptățită de faptul că și înainte și acum considerăm că votul nu era necesar, era necesară reinterpretarea votului. CCR va fi din nou sesizată și așteptăm un deznodământ rapid și corect în ceea ce privește ridicarea imunității domnului Șova și avansarea cazului către justiție", a spus Ungureanu.

Senatul s-a exprimat prin vot săptămâna trecută asupra cererii ministrului Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului social-democrat Dan Șova, respingând solicitarea cu 72 de voturi împotrivă.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri politice » Ungureanu: PNL va ataca la CCR votul în cazul Șova