USR îl susţine pe Cristi Dănileţ pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Cum a reacţionat magistratul
Uniunea Salvaţi România a anunţat că propunerea partidului pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională este Cristi Danileţ, după ce mandatul de judecător al lui Valer Dorneanu urmează să expire în 10 iunie.
![](https://img.observatornews.ro/0/2022/4/14/466857/danilet-62f182dc.webp?w=430&f=2&v=2)
Judecătorul Cristi Danileţ este propunerea USR pentru Curtea Constituţională. "Este judecătorul care a luptat neîncetat pentru independenţa Justiţiei şi a rezistat în faţa presiunilor şi abuzurilor venite din partea unui sistem care vrea să controleze justiţia", precizează USR.
Potrivit USR, Curtea Constituţională a României "are nevoie de un judecător liber, independent şi pro-european". "USR consideră că omul cel mai potrivit pentru a apăra ordinea constituţională, democraţia, separarea puterilor în stat, libertatea cuvântului, independenţa Justiţiei este Cristi Danileţ", susţine sursa citată.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a declanşat, luni, procedurile pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, pe locul actualului preşedinte, Valer Dorneanu, căruia îi expiră mandatul.
Termenul de depunere a candidaturilor pentru această funcţie este 26 aprilie, iar Comisia juridică va depune raportul până pe 29 aprilie, a stabilit Biroul permanent.
- Judecătorii care nu aplică jurisprudenţa CCR, dacă aceasta contravine dreptului UE, nu pot fi traşi la...
- Valer Dorneanu, înlocuit din funcția de președinte al Curții Constituționale. Camera Deputaților va alege un...
- Judecătorul Cristi Dănileț a fost exclus din Magistratură pentru postările de pe Tik Tok. Decizia nu e definitivă
- Demisia lui Iohannis, oficială. CCR: Interimatul, asigurat de Ilie Bolojan
- Bolojan nu e singurul care îi poate lua locul lui Iohannis. Anunţul făcut de Zegrean, fost preşedinte al CCR: "Nu...
Cristi Dănileţ spune că va rămâne independent
Cristi Dănileţ a declarat că este bucuros să fie susţinut pentru funcţia de judecător CCR, inclusiv din zona civică, pentru că asta "legitimează o instituție extrem de importantă în statul de drept".
"Evident, numirea la CCR este una politică: fie o face Președintele în mod discreționar și necenzurat, fie va trebui votată de Parlament propunerea unui partid în acest sens.
Am văzut că USR a preluat ideea în ceea ce mă privește, ceea ce înseamnă că și o parte a clasei politice vrea o regândire sănătoasă a criteriilor ce duc la numirea ca membru al instanței constituționale. E îmbucurător!
Membrul CCR nu este si nu trebuie să fie al unui partid. Cu toată susținerea politică pentru numire, cel ajuns acolo va fi independent. In ce mă privește, am fost independent toată viața. Și așa vreau să rămân", a declarat Cristi Danileț.
Cristi Dănileţ, exclus din magistratură
Consiliul Superior al Magistraturii a decis, la mijlocul lunii decembrie, excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Dănileţ pentru „manifestări pe reţelele de socializare”.
Judecătorul a precizat că sancţiunea i-a fost aplicată pentru filmuleţe publicate pe TikTok şi că va face recurs.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰