Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zeci de mii de concedieri în primării sau la Poliţia Locală. Reacţia viceprimarului unei comune

Premierul dă semnalul! Urmează concedieri în primării şi reorganizarea schemelor de personal pentru a reduce cheltuielile. Poliţia Locală este vizată şi ea. Iar pentru a creşte încasările la bugetele locale, vom plăti impozite mai mari pe proprietăţile imobiliare. 

de Marius Gîrlaşiu

la 18.07.2025 , 19:45

În marile oraşe, impozitul pe apartamente şi case va fi calculat, de anul viitor, la valoarea de piaţă, nu la cea de acum, care nu a mai fost actualizată de ani de zile. De la 1 ianuarie, pentru un apartament cu două camere din Bucureşti, care costă 90.000 de euro, proprietarul va plăti 500 lei faţă de aproximativ 250 de lei şi şi aproape 1.000 de lei faţă de 480 de lei în cazul unei locuinţe cu trei camere. La Iaşi, impozitul pentru un apartament cu două camere, care valorează 72.000 euro, va creşte de la 200 la 380 lei. 

Primăriile vor reţine o parte din ajutoarele sociale

"Românii s-au obişnuit să trăiască bine. Sau o parte din ei. Probabil ca aceste masuri grele vor trebui luate cat mai multe si duse pana la capat. 1 48 Sunt masuri de care nu putem scăpa", a declarat Mihai Chirică, primar Iaşi. Guvernul va desfiinţa şi zeci de mii de posturi din Primării. Doar una din patru primării poate să asigure salariile cu banii colectaţi din taxele locale, fără să mai vorbim despre cheltuieli de funcţionare. "Plafonarea numărului de angajaţi şi stabilirea unui număr maxim pentru fiecare localitate. Stabilirea unei grile de salarizare unica pentru localitatile care nu si acopera cheluielile pentru propriile salarii", a declarat Ilie Bolojan, premierul României.

Articolul continuă după reclamă

Una dintre variantele propuse de premierul Bolojan este ca un funcționar public să lucreze pentru două sau trei primării mai mici. În plus, Guvernul va desfiinţa funcţia de viceprimar în satele şi comunele care au sub 1.500 de locuitori. Această măsură se va aplica în peste 2.500 de localităţi. Viceprimarii sunt resemnaţi. "Probabil mă intorc la vechea muncă, la vechea meserie. Vin din domeniul Sănătăţii şi trebuie să muncim fiecare, nu? Ori viceprimar sau altceva trebui sa muncim ca avem copii, avem datorii", a declarat Rodica Busuioc, viceprimar Bălăceana, judeţul Suceva. Guvernul va introduce mai multe măsuri pentru a ajuta Primăriile să încaseze mai mulţi bani. 

Cei care vor să vândă sau să cumpere o maşină vor putea face asta doar dacă nu au datorii către bugetul local. Astfel, înainte de orice tranzacţie ar trebui să-şi achite toate restanţele - fie că vorbim despre amenzi neplătite sau despre impozitul pe case şi terenuri. În acelaşi timp, şoferii care au permisul suspendat îl vor putea recupera doar dacă vor achita integral amenda primită. Acelaşi principiu se va aplica si pentru autorizaţiile de construcţie. Actele vor fi eliberate doar pentru cei care nu au restanţe la bugetul local. În plus, Primăriile vor reţine o parte din ajutoarele sociale, asta dacă cei care le încasează au taxe si impozite de achitat. În final, subvenţia de la Guvern va fi direct proporţională cu banii colectaţi la bugetul local. Asta pentru că trei din patru primării sunt dependente acum de banii primiţi de la Guvern.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri politice » Zeci de mii de concedieri în primării sau la Poliţia Locală. Reacţia viceprimarului unei comune