Aproape toți vârstnicii dintr-un centru de bătrâni din Suceava au fost infectați cu covid-19, dar și o parte din personal
Aproape toate persoanele internate în Spitalul de Îngrijiri Paliative Ilișești au fost depistate cu covid-19, la fel și o parte din personal, motiv pentru care Direcţia de Sănătate Publică Suceava a decis carantinarea Spitalului de îngrijiri paliative Ilişeşti.

"În aceste condiţii, la unitatea spitalicească respectivă a fost efectuată o anchetă epidemiologică şi s-a luat decizia ca o parte din personalul medical, mai exact persoanele care au fost depistate pozitiv şi sunt asimptomatice, să rămână carantinat în spital şi să îngrijească pacienţii pozitivi de acolo, iar restul persoanelor vor sta în izolare la domiciliu, timp de 14 zile. Apreciez disponibilitatea personalului care a dorit să rămână şi să continue să îngrijească pacienţii de acolo. Am considerat că este soluţia cea mai bună pentru toată lumea", a declarat Directorul executiv al DSP Suceava, medicul Elena Manuela Trifan, pentru NewsBucovina.
La Spitalul de Îngrijiri Paliative Ilişeşti sunt internaţi 41 de pacienţi, majoritatea suferind de boli în stare terminală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰