Video Cine stă peste două ore pe zi cu ochii în ecrane se supune la un risc de care mulţi nici măcar nu sunt conştienţi. Simptome şi măsuri preventive
Persoanele care petrec mai mult de două ore pe zi în faţa unui ecran riscă să dezvolte sindromul vederii computerizate. Sunt rezultatele unui studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
"Pentru a preveni acest sindrom, al vederii computerizate, trebuie în primul rând să reducem timpul pe care îl petrecem în faţa unui ecran. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să ne creăm un mediu de lucru cât mai ergonomic, să stabilim corect distanţa dintre noi şi ecran, dar şi să reglăm corect luminozitatea şi strălucirea acestuia. În plus, la fiecare 20 de minute petrecute în faţa ecranului trebuie să luăm o pauză de cel puţin 20 de secunde, pentru a ne relaa ochii", spune Alex Prunean, reporter Observator.
Sindromul vederii computerizate. Care sunt simptomele
"În caz contrar, spun specialiştii, nu mai suntem la fel de eficienţi la locul de muncă. Simptomele acestui sindrom al vederii computerizate sunt în primul rând oboseala oculară, durerile de ochi, durerile în jurul ochiului, durerile de cap, vederea înceţoşată şi chiar vederea dublă. Studiile arată că, la nivel mondial, doar 36% dintre persoanele care suferă de acest sindrom conştientizează acest lucru şi cer ajutor medical", adaugă Alex Prunean, reporter Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰