Observator » Evenimente » Hainele de lână, tot mai căutate odată cu venirea frigului. De la ce preţuri pornesc piesele vestimentare

Video Hainele de lână, tot mai căutate odată cu venirea frigului. De la ce preţuri pornesc piesele vestimentare

Editor Ingrid Tîrziu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 14.11.2026, 21:56 | Modificat la 14.11.2026, 21:57

E toamnă târzie şi căutăm haine care să ne ţină de cald şi să fie şi la modă. Găsim lână peste peste tot în colecţiile actuale, de la pulovere şi paltoane, până la fulare şi căciuli. Dar nu toate hainele din lână sunt la fel şi de aici apar şi diferenţele de preţ. Iată ce ne sfătuiesc specialiştii.

Lână simplă, alpaca, merinos, caşmir, materialul pe care îl ştim din moşi strămoşi redevine vedetă în colecţiile actuale. Pentru femei, bărbaţi sau copii, în magazinele mass-market sau în colecţiile designerilor români, fiecare material e pus în valoare. Preţurile pot varia de la câteva zeci la sute, ba chiar mii de lei.

"Nu se şifonează aproape deloc, ceea ce este un lucru excepţional. Trebuie să învăţăm să ne alegem texturi. Oamenii de multe ori spun nu poartă deloc lână, pentru că o dată au experimentat un pulover dintr-o fibră aspră, au experimentat senzaţia de mâncărime şi nu doresc să mai poarte. Pentru dermatita atopică este una dintre recomandări să purtăm lână", explică Adina Buzatu, designer vestimentar.

"Nu contează atât de mult compoziţia, cât contează densitatea. Poate să fie un palton de lână 100% şi să fie o stofă subţire. Cu cât densitatea este mai mare, cu atât paltonul este mai gros şi ne ţine de cald", spune Andreea Pârvan, designer vestimentar. 

Articolul continuă după reclamă

Lâna, printre puţinele materiale care pot fi purtate chiar şi vara

Lâna este printre puţinele materiale care pot fi purtate chiar şi vara, pentru că termoizolează foarte bine corpul.

"Din punct de vedere microbian e o variantă foarte bună. Lâna nu păstrează foarte mult timp mirosurile. Paltoanele de lână nu trebuie să fie grele şi nici căptuşite. Căptuşeala nu ţine cald şi nu are niciun rol în confortul termic. Am remarcat ca mulţi oameni caută paltoane care să dea senzaţia că sunt greoaie", menţionează Adina Buzatu, designer vestimentar.

"Pentru sănătate, pentru piele, pentru frig. Eu susţin lâna, caşmirul", spune o persoană. 

Pe acelaşi subiect

Investiţie pe termen lung, dacă îngrijim haina corespunzător 

Investiţia poate fi una pe termen lung, dacă ştim cum să îngrijim haina de lână pe tot parcursul anului.

Un palton din lână poate fi o investiţie pe viaţă. Specialiştii ne recomandă să nu îl curăţăm acasă şi să apelăm la servicii profesionale, iar vara să îl ţinem într-un loc ferit acoperit cu o husă şi să ataşăm câteva crengi de lavandă pentru a evita apariţia moliilor.

"Scamele apar în urma frecării fibrelor, mai ales în zonele intens solicitate. Acest fenomen poate apărea inclusiv la paltoanele din 100% lâna. Asta nu înseamna neapărat ca acel palton este inferior. Preţurile paltoanelor noastre sunt cuprinse între 300 și 400 de lei", spune Lidia Teth, proprietara unui atelier de creaţie vestimentară.

Cine vrea să reîmprospăteze o haină de lână care nu este pătată, o poate curăţa cu abur. ​