Video De ce sunt tot mai multe conflicte între medici şi pacienţi sau rudele lor

Sunt tot mai multe conflicte între medici şi pacienţi sau chiar rude, cu toţii nemulţumiţi de cum sunt trataţi. Incidente care arată cât de necesară este intensificarea măsurilor de securitate în spitale.

de Maria Rohnean

la 27.04.2026 , 14:35

De cele mai multe ori, tensiunile din spitale nu pornesc de la o greșeală medicală, ci de la lipsa dialogului. Pacienții spun că nu primesc explicații, iar medicii reclamă presiunea și lipsa de timp. În fiecare an, mii de reclamații ajung la autorități, multe vizând relația medic–pacient.

Problema nu se oprește la relația directă cu pacientul. În multe cazuri, spun specialiștii, comunicarea defectuoasă între cadrele medicale amplifică anxietatea și neîncrederea bolnavilor.

La Spitalul Universitar din Capitală, medicii recunosc că sistemul are fisuri. Nu toți comunică între ei, iar informațiile ajung fragmentat la pacient. În acest context, orice neînțelegere poate escalada rapid.

Articolul continuă după reclamă

Pe fondul lipsei de comunicare, apare și un alt fenomen: infodemia. Informațiile false sau incomplete circulă rapid online și influențează deciziile pacienților, uneori cu consecințe grave.

Medicii avertizează că fenomenul nu este izolat. Violența verbală în spitale este în creștere, iar conflictele dintre pacienți și cadrele medicale devin tot mai frecvente. Sunt situații reale, surprinse și în campania "Sănătatea cu Garda Jos".

Maria Rohnean Like

„Jurnalismul e un mod de viaţă!” Este principiul după care mi-am ghidat activitatea de reporter şi pe care caut să-l transmit şi mai tinerilor mei colegi pe care am ajuns să-i coordonez.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reuşiţi să vă culcaţi copilul înainte de ora 21:00?
Observator » Sănătate » De ce sunt tot mai multe conflicte între medici şi pacienţi sau rudele lor