Aproape 1400 de absolvenți de Medicină au depus jurământul lui Hipocrate. Generaţia care a început în pandemie
Aproape 1.400 de absolvenți ai Facultății de Medicină au făcut astăzi primul pas oficial în profesia de medic. La Arena Națională, tinerii au depus jurământul lui Hipocrate, în fața profesorilor, colegilor și familiilor. Este generația care a intrat la facultate în 2020, în primul an al pandemiei de COVID-19.
„Voi exercita profesiunea cu conștiință și demnitate. Jur!”, au rostit tinerii, în cor.
„Sănătatea pacienților va fi pentru mine obligație sacră!”, au continuat absolvenții.
Pentru cei aproape 1.400 de tineri, ceremonia a încheiat șase ani de facultate marcați de examene, cursuri și nopți nedormite. Emoțiile au fost puternice, mai ales că mulți dintre ei au început acest drum într-o perioadă în care inclusiv admiterea la Medicină a fost organizată în condiții speciale.
„E un moment emoționant după șase ani de muncă, șase ani frumoși, cu lucruri bune, lucruri mai puțin bune”, a spus unul dintre absolvenți.
Acum, urmează următorul examen important: rezidențiatul.
„Urmează examenul de rezidențiat și apoi intrăm în pâine. Îmi place să lucrez cu oamenii și vreau să dau tot ce e mai bun pentru ei”, a povestit un alt absolvent.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și-a amintit momentul în care această generație intra la facultate.
„Acum șase ani aveam emoția primului an din mandatul de rector. Voi aveați emoția de candidat la Facultatea de Medicină. Era pandemie, nu știam unde să ținem examenul de admitere. Din fericire, ați ajuns până astăzi. Șase ani de medicină, șase ani de cursuri, nopți nedormite, probabil mult prea multă cafea”, a spus Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.
Și reprezentanții medicilor le-au transmis tinerilor că diploma vine la pachet cu o responsabilitate uriașă.
„Sunteți generația care a început medicina într-unul din anii cei mai grei ai sănătății omenirii. Ați început medicina în anul întâi al pandemiei de COVID. Medicina nu este doar o profesie, este un angajament. Este un angajament față de fiecare pacient, față de știință”, a declarat Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.
Tinerii medici intră într-un sistem medical care se schimbă rapid și care are nevoie de specialiști. Pacienții sunt mai informați, iar medicina trebuie să țină pasul cu noile realități.
„Pacienții astăzi sunt altfel decât erau în trecut. Mult mai informați și e bine. Medicii sunt altfel și școala medicală trebuie să fie altfel. Pentru că trebuie și să venim cumva în timp. E o nevoie de o reformă profundă a sistemului de sănătate pentru ca el să devină atractiv pentru colegii noștri și eu asta îmi doresc”, a explicat Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultății de Medicină.
Absolvenţi cu zeci de naţionalităţi
La ceremonia de la Arena Națională au fost și absolvenți veniți din zeci de țări. Parada steagurilor a adus pe stadion culorile mai multor națiuni, într-un moment care a subliniat diversitatea generației.
Printre absolvenți s-a numărat și un tânăr care a ales România pentru că tatăl său a studiat la „Carol Davila”.
„Am ales România pentru că tatăl meu a studiat și el la Carol Davila. A fost o experiență minunată. Am cunoscut cultura română. Mă gândesc să fac rezidențiatul aici”, a povestit acesta.
Ceremonia s-a încheiat cu artificii, însă pentru tinerii medici urmează o nouă probă.
Pe 15 noiembrie, cei aproape 1.400 de absolvenți vor susține examenul de rezidențiat și își vor alege specializarea în care vor profesa. Înscrierile pentru examen încep pe 7 octombrie și se încheie pe 20 octombrie.
Reporter Observator Antena 1 specializat pe Sănătate. ➜
