Video "Este un miracol!" Tratament-minune în lupta cu cancerul: 18 pacienți s-au vindecat după ce li s-a administrat un medicament revoluționar
O speranţă uriaşă pentru întreaga lume vine de la un mic grup de cercetători americani, care au descoperit un tratament-minune în lupta cu cancerul. Medicamentul a fost administrat timp de 6 luni la doar 18 pacienţi, dar lucru nemaivăzut până acum, toţi s-au vindecat. Tumorile au dispărut complet şi nu s-au mai găsit celule anormale la niciun fel de test sau analiză.
Tratamentul revoluţionar poartă numele Dostarlimab. Este pe bază de anticorpi monoclonali, o terapie similară celor care au fost testate cu succes şi în cazul cazurilor grave de COVID-19. Cercetătorii americani spun că, leacul dezvoltat de ei, nu atacă direct celulele canceroase, ci determină sistemul imunitar al unei persoane să lupte contra bolii. 18 oameni şi-au luat inima în dinţi şi au decis să participe la studiul experimental. toţi sufereau de cancer rectal în formă incipientă.
18 pacienți s-au vindecat
Pacient: Doctorul meu mi-a spus că asta este ceva ce ţi-ar putea schimba toată viaţa.
Medicamentul a fost administrat pacienților la fiecare trei săptămâni, timp de șase luni, iar fiecare doză a costat 11,000 de dolari. La final, nicio celul canceroasă nu a fost detectată în analize, biopsii sau examene fizice. Datorită leacului miraculos, pacienţii nu au mai avut nevoie de chimioterapie sau operaţii.
- Tratament nou pentru cancer. Oamenii de ştiinţă americani au testat o substanţă pe 12 pacienţi, iar rezultatele...
- Medicul Octavian Mazilu, arestat pentru şpagă, era cunoscut de colegi pentru "pretenţiile" sale: "Toată lumea...
- ''Confuzie și amărăciune în suflet.'' Destin frânt la doar 14 ani. O tânără din Anglia a pierdut lupta cu o...
Pacient: În ziua aceea nu am văzut tumora. Am spus că poate se ascunde undeva, înăuntru. Doctorul mi-a spus că nu mai este nicio tumoră. Este un miracol!
Rezultatele i-au uimit şi pe medici.
Prof. Dorothy Keefe, CEO Cancer Australia: Te aştepţi să funcţioneze la un anumit procent dintre pacienţi. Ai fi foarte fericit dacă ar da rezultate la jumătate dintre aceştia, dar să vezi că dă roade la toţi pacienţii, este foarte neobişnuit.
Cercetătorii americani spun că nu au fost observate nici reacţii adverse semnificative. Acum urmează alte studii, pe un număr mai mare de oameni. Dăcă şi ele au succes, leacul minune poate fi aprobat de urgenţă. Cancerul este prima cauză de deces la nivel mondial, cu 10 milioane de oamerni care mor în fiecare an din cauza cumplitei maladii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰